Liga 1

Ionuţ Popa a plecat de la Iaşi ca să se întoarcă! :)

Articol de Ovidiu Minea  —  luni, 23 iulie 2012

Popa s-a supărat că şefii nu-i aduc jucătorii promişi, sîmbătă a mers acasă, la Arad, dar ieri s-a răzgîndit şi a ajuns la stadionul din Copou cu puţin timp înainte de jocul cu Oţelul


CSMS a intrat în Liga 1 într-o atmosferă nebună. Joi, Iaşiul şi-a pierdut pilonii, Gado, Onofraş şi Milea, primii doi fiind excluşi de la antrenamente după ce nu au acceptat introducerea unor clauze în contracte, ultimul din cauza neprimirii statutului de jucător liber.

Acest fapt l-a iritat la culme pe Ionuţ Popa, care avea din partea conducerii şi o promisiune neonorată, de achiziţionare a patru fotbalişti de calibru. Drept urmare, antrenorul şi-a luat vineri rămas bun de la jucători, iar sîmbătă a plecat acasă, la Arad. Asaltat de telefoane şi mesaje din partea elevilor săi şi a fanilor, Popa a revenit asupra deciziei.

Sîmbătă seară l-a convins pe Onofraş să se întoarcă la echipă, iar ieri, dis-de-dimineaţă, într-un secret total, a plecat din Arad spre Iaşi, tehnicianul ajungînd în Copou direct la şedinţa tehnică dinaintea jocului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.