În plin scandal cu preşedintele clubului la care activează, Claudiu Niculescu se poate alege cu o nouă problemă. Liderul galerieilor "şepcilor" roşii, Mircea Cenan, a făcut publică o discuţie pe care a avut-o cu tehnicianul Universităţii Cluj în urmă cu cîteva săptămîni, discuţie referitoare la celebrul meci cu CFR, din finalul sezonului trecut.
Meci pierdut de U cu 3-2 după ce a condus cu 2-0, însă a jucat mult timp în inferioritate din cauza eliminării lui Adrian Cristea.
"Într-un dialog la care au luat parte mai multe persoane, Claudiu Niculescu ne-a zis că mai mulţi jucători au trîntit acel joc. Ne-a zis că el aşa a simţit şi a dat şi cîteva nume, e vorba despre Adrian Cristea, despre Bornescu şi a mai zis şi de alţii", a declarat liderul galeriei Universităţii Cluj la Contraatac, la GSP TV.
Tot despre acel meci a făcut astfel de aprecieri şi Gigi Becali. Patronul Stelei s-a referit la Claudiu Niculescu după ce U Cluj a pierdut cu 6-2 la Tg. Jiu, vineri, în prima etapă a acestui nou sezon.
"Claudiu Niculescu s-a crezut antrenor, dar există un Dumnezeu care le vede pe toate în viaţă şi îţi plăteşte la momentul potrivit. Schimbările pe care le-a făcut el în meciul U Cluj - CFR, plus ce a făcut atunci Adrian Cristea, au demonstrat că au vrut să fie băieţi buni cu CFR şi să le dea pe tavă titlul celor de acolo. Iată, că acum a venit Dumnezeu şi l-a bătut", a declarat Becali.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}