Cel de-al 95-lea sezon din Liga 1 a început cum nu se putea mai frumos. După ce în primul meci, Pandurii - U Cluj, s-au marcat 8 goluri, etapa a continuat cu un adevărat coşmar pentru portarii din România.
În cele 7 jocuri disputate pînă acum s-au marcat 28 de goluri, avînd o medie de fix 4 goluri pe meci, adică s-a egalat performanţa din sezonul 2007-2008, cînd s-au marcat tot atîtea goluri, în toate cele 9 meciuri, fiind o medie de 3,11 goluri pe meci. De precizat este că mai sînt două meciuri de disputat.
Dacă în partidele Viitorul - FC Braşov şi Steaua - Concordia se vor marca 6 goluri, se va egala recordul de goluri marcate în prima etapă în sezonul 1995-1996, atunci cînd în cele 9 meciuri s-au înscris 34 de goluri. Media de goluri din a
Atunci printre echipele care au participat la marcarea a cît mai multe goluri s-au aflat ca şi de această U Cluj şi Ceahlăul. Ardelenii au pierdut în Giuleşti, 5-0, în timp ce nemţenii au fost umiliţi de Universitatea Craiova, 4-0. Petrolul a învins şi atunci într-un meci cu multe goluri, 4-2, cu FC Braşov. Pe lîngă acestea au mai fost 4 meciuri în care s-au înscris 4 goluri.
Poli Timişoara a bătut Farul 3-1, Bacău s-a impus în faţa lui FC Argeş, 3-1, iar Gloria Bistriţa a trecut de FC Naţional, chiar în Bucureşti, tot cu 3 la 1.
În acea etapă Steaua a învins Poli Iaşi, 2-1, în deplasare, iar meciurile Dinamo - Oţelul (2-0) şi Inter Sibiu - Sportul (2-0), au fost partidele cu cele mai puţine goluri înscrise.
Sezonul / Numărul de goluri din prima etapă
2011-2012 - 20
2010-2011 - 19
2009-2010 - 16
2008-2009 - 20
2007-2008 - 28
2006-2007 - 15
2005-2006 - 18*
2004-2005 - 18*
2003-2004 - 20*
2002-2003 - 19*
2001-2002 - 20*
1999-2000 - 26
1998-1999 - 26
1997-1998 - 24
1996-1997 - 22
1995-1996 - 34
____________________
* În aceste sezoane se jucau 8 meciuri într-o etapă pentru că era un campionat de 16 echipe
{{text}}