Eliza Samara şi Daniela Dodean s-au jucat ieri în magazinul de suveniruri din Satul Olimpic cu mascota JO, simpaticul Wenlock. "E foarte drăguţ, dar ne pare rău că nu putem să-l pupăm!"
Între două antrenamente, cu gîndul la tragerea la sorţi a tabloului olimpic, care va avea loc în această după-amiază, Eliza Samara şi Daniela Dodean, cele două jucătoare de tenis de masă ale României, şi-au adus aminte de copilărie în magazinul de suveniruri din Satul Olimpic.
"Păpuşi nu au, să ne jucăm cu ele, dar ne vom distra cu mascotele", au glumit cele două. Au pus ochii pe o mascotă aurie, foarte mare, din vitrină. "Pe asta o vreau! Măcar ea să fie de aur, că la medali nu am loc de asiatice!". S-a întristat însă cînd a auzit că Wenlock, personajul născut dintr-o picătură de oţel, care poartă numele unui orăşel englez, nu e de vînzare. "Astea mari nu sînt pentru public, ci doar cele mai mici. M-am trecut însă pe un caiet, mi s-a spus că dacă vor fi mulţi doritori, ar putea să aducă. Nici măcar nu ştiu cît costă, dar nu mai contează", a spus Dana.
"Nu are buze să-l pupăm!"
Eliza a pus mîna pe un Wenlock, numele dat mascotei de către organizatori, mai mic. E în culorile Marii Britanii. "Uite ce drăguţ e! Păcat că nu are decît un ochi şi nu are buze. Nu-l putem pupa", a glumit Samara. "Trebuie să cumpărăm multe suveniruri pentru cei de acasă. Mi-au dat lista la plecare", spune Dana. "Şi au nişte preţuri..., dar asta e, o dată venim la Olimpiadă la Londra", a adăugat Eliza.
"Avem emoţii pînă la tragere!"
Azi va avea loc, la Londra, tragerea la sorţi a tablourilor concursului olimpic la tenis de masă. Samara şi Dodean vor fi la simplu feminin, iar Adrian Crişan la masculin. "Nu mai am stare pînă văd cu cine voi juca. Mă rog să nu jucăm din primele tururi cu chinezoaicele, cu japonezele, cu asiaticele în general", spune Eliza. "Hai, mă Eli, că nu om avea noi bafta asta!", o încurajează Dodean. Antrenorul Viorel Filimon şi preşedintele FRTM, Cristian Romanescu, intră şi ei în discuţie. "Păcat că nu participăm şi cu echipa. Acolo era altceva. Dar de fiecare dată cînd ne aducem aminte, ni se învîrte cuţitul în rană", spune Romanescu.
Coadă la baie
În Satul Olimpic, Eliza şi Dana locuiesc într-un apartament la etajul doi, alături de jucătoarele de la tenis de masă. "E un duplex foarte frumos. Eu stau cu Eliza, iar lîngă noi stau Simona Halep cu Irina Begu şi Sorana Cîrstea cu Camelia Potec. Ce e rău e că sînt doar două băi, iar patru dintre noi ne batem pe una singură. O să facem listă cu intrarea", glumeşte Dodean. "Ne descurcăm noi. Îmi pare bine că toate sînt fete de treabă, ne înţelegem. În plus, eu cu Halep ne cunoaştem de mult, am copilărit la Constanţa", a încheiat Samara.
{{text}}