Sporturi   •   JO 2012   •   OLIMPIADĂ

România, scandal înaintea începerii Jocurilor Olimpice de la Londra!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 26 iulie 2012

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) cere încetarea utilizării simbolurilor olimpice în ţara noastră în scopuri politice, anunţă site-ul realitatea.net.

COSR precizează că a urmărit cu preocupare evoluţia situaţiei politice din România, prin prisma participării sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Londra, şi "a constatat cu regret utilizarea, fără ştiinţa sa, a simbolurilor olimpice şi anume a torţei, flăcării şi ştafetei în cadrul campaniei pentru referendum, cu aluzie directă la cuvîntul olimpic, de către echipa de campanie a unui partid politic din România".



"Sînt încălcate, în felul acesta, prevederile Chartei Olimpice referitoare la proprietatea intelectuală, dar mai ales principiile şi valorile olimpismului, care interzic utilizarea acestor simboluri, cu adevărat sacre şi universale, în scopuri politice. COSR cere cu fermitate încetarea imediată a utilizării simbolurilor olimpice în scopuri politice, care riscă să pună sub semnul întrebării adeziunea cu adevărat a României, dar mai ales a unora dintre oamenii săi politici, la valorile universale de respect, egalitate şi solidaritate, valori olimpice, dar deopotrivă valori europene fundamentale", se arată în comunicatul emis de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.