Liga 1

Zece ani de coşmar alb şi negru! » Steaua n-a mai bătut Astra în deplasare din 2002

Articol de Bogdan Stamatoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Steaua n-a mai cîştigat pe terenul Astrei din septembrie 2002, ultimele 3 dispute directe de la Ploieşti însemnînd înfrîngeri pe linie pentru roş-albaştri


Trupa din Ghencea are un vis urît în Liga 1 şi el se numeşte Astra Ploieşti. Mai exact meciurile considerate în deplasare cu gruparea prahoveană, adversara de mîine a Stelei, din etapa a doua de campionat.

Steaua n-a mai cîştigat pe terenul Astrei de 10 ani, lucru care nu s-a întîmplat cu nici o altă formaţie din actualul campionat care s-a mai aflat în Liga 1 în ultimul deceniu. Cel din urmă succes al roş-albaştrilor cu Astra, la Ploieşti, a avut loc pe 22 septembrie 2002, cînd Steaua a cîştigat cu 1-0, printr-un gol marcat de Aliuţă, din penalty. Antrenor atunci era Cosmin Olăroiu, iar printre jucători se aflau Martin Tudor, Miu, Falemi, Pompiliu Stoica, Neaga şi Florentin Dumitru.

De atunci, s-au mai disputat 3 meciuri la Ploieşti, toate cîştigate de Astra, ultimul fiind în vara trecută, cînd Steaua a pierdut cu 2-1 cu Ronny Levy pe bancă. În celelalte două, trupa din Ghencea s-a recunoscut învinsă cu Stoichiţă şi Cîrţu pe bancă.


O singură victorie pentru Steaua în 14 ani la Ploieşti
Sezonul Meciul de la Ploieşti
2011-2012 Astra - Steaua 2-1
2010-2011 Astra - Steaua 1-0
2009-2010 Astra - Steaua 2-1
2002-2003 Astra - Steaua 0-1
2001-2002 Astra - Steaua 1-1
2000-2001 Astra - Steaua 3-0
1999-2000 Astra - Steaua 1-0
1998-1999 Astra - Steaua 1-1
- între 2003 şi 2009, Astra nu s-a aflat în Liga 1

Reghe şi Stelea, colegi în Ghencea
Cei doi antrenori care se vor confrunta mîine seară la Ploieşti se vor afla pentru prima dată faţă în faţă în această postură. Reghecampf şi Stelea au fost colegi în urmă cu mai bine de 15 ani în echipamentul roş-albastru. Au făcut parte din lotul trupei din Ghencea în sezonul 1996-1997, în care Steaua a cîştigat titlul şi a participat în grupele Champions League.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.