International   •   Europa League   •   MYPA-RAPID

MyPa - Rapid 0-2 » Surdu şi Ilijoski au rezolvat şi returul cu finlandezii. Urmează Heerenveen!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 26 iulie 2012

Rapid s-a impus fără nici o problemă în dubla cu MyPa. După ce în tur a fost 3-1 pentru giuleşteni, rapidiştii s-au impus şi în Finalnda, scor 2-0.

Golurile Rapidului au fost înscrise de Surdu şi Ilijovski, ultimul aflîndu-se la prima reuşită în tricoul vişiniu. Chiar dacă rapidiştii nu au impresionat în nici unul din cele două meciuri, diferenţa de valoare s-a văzut pe tabelă. Giuleştenii au jucat meciul din Finlanda pe un teren sintetic, suprafaţă cu care nu sînt obişnuiţi. Pancu nu a fost în lotul pentru meciul cu MyPa, lăsat acasă pentru că, din cîte se ştie, este accidentat.

În turul următor, Rapid va juca împotriva olandezilor de la Heerenven, pe 2 şi 9 august, returul la Bucureşti.

Echipa de start a Rapidului:

Albuţ - Rui Duarte, Abrudan, Oros, Voicu - Teixeira, Milisavljevici, Ş. Grigorie, Goga, Surdu - Ilijovski

Rezerve: Drăghia, Walace, Bozovici, N. Grigore, Al. Coman, Ciolacu


Rapid a deplasat doar 17 jucători în Finlanda, pe bancă au fost un portar şi 5 jucători de cîmp. La ora meciului au fost 19 grade, iar în tribune erau aproximativ 1.500 de suporteri. Meciul nu a fost televizat.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.