Valentin Silaghi, fost medaliat la JO Moscova '80, acum antrenor al Germaniei: "În nici un loc din lume nu vezi atîţia oameni fericiţi ca în Satul Olimpic"

A luat medalie pentru România la box la JO Moscova ‘80, acum antrenează Germania, a doua putere a lumii sportului după SUA!

Întîlnirea cu Valentin Silaghi ( foto dreapta, alături de medicul lotului Germaniei) e o lecţie despre cum poţi accepta viaţa relaxat, “chiar dacă am luat-o mereu de la zero“

De Cătălin Tolontan şi Marian Ursescu

Satul Olimpic e locul unde stau sportivii, antrenorii, medicii şi doar cîţiva oficiali. Asta sună ca o definiţie din pliante.

În realitate, Satul Olimpic este lumea vîrîtă în maşina de spălat a globalizării şi care se încăpăţînează să-şi păstreze propriile culori.

În Sat vezi boxeri din Trinidad antrenîndu- se în garajele de la subsol, în Sat întîlneşti chinezi care zîmbesc şi în Sat treci pe lîngă sportive suedeze... nu mai continuăm fraza.

În Sat e toată lumea acestui mileniu, lume care butonează iPhone-uri, tablete şi tehnologie de pregătire de vîrf şi care continuă să se comporte prietenos, ca nişte oameni cu un alt înţeles al timpului şi al încrederii, precum strămoşii lor din vechile sate africane, scandinave sau mongole.

Uriaşul care le-a distrat pe gimnastele române

Satul e locul unde un uriaş chelios, care tocmai traversa strada împreună cu un neamţ, sare spre gimnastele române care merg agale pe alei.

”Hei, voi concuraţi la haltere, aşa-i?“, le spune uriaşul într-o română cu parfum ardelenesc. Fetele se opresc, încep să rîdă, Sandra Izbaşa îşi întoarce profilul de monedă romană, chiar şi Cătălina Ponor, liderul de vîrstă şi de sobrietate al lotului, zîmbeşte.

Gigantul continuă să se maimuţărească lîngă fete, o alege pe Diana Bulimar, cea mai scundă din lot, ”Serios, voi la ridicarea greutăţilor sînteţi?“, cele mici se prăbuşesc de rîs, normal că omul le cunoaşte, dar scena continuă cîteva secunde, iată definiţia Satului Olimpic!

A participat la 6 Jocuri Olimpice

Omul este Valentin Silaghi, fost pugilist român important al finalului anilor '70 şi început de '80, medaliat cu bronz la Moscova în 1980 şi, cum singur se prezintă după ce fetele s-au zburătăcit pe alei, ”participant la 6 Olimpiade, una ca sportiv pentru România şi 5 ca antrenor pentru Germania“. Aşa te legitimezi aici, cu numărul de Jocuri la care ai participat.

Trei citate care definesc umorul lui Silaghi

"Destinul meu s-a schimbat în 1982, cînd am ajuns în Germania şi am pierdut trenul la întors acasă. De fapt, venisem cu avionul, dar nu ştiu cum, la întors, am ajuns la tren şi l-am ratat"

"Am rămas la Munchen după ce, la o gală în România, am avut o revelaţie. Boxam pentru Dinamo şi aveam grad de miliţian. M-am uitat la tribune şi m-am gîndit: «Bă, tu o să ajungi să-i baţi degeaba pe ăştia care te aplaudă». Şi am plecat din ţară"

"Am cinci copii din trei căsătorii şi acum, la 54 de ani, am intrat în tratative cu prima mea iubită şi mama primului copil să o luăm, după 30 de ani, pe drumul cel bun. Încă negociem"

- Întotdeauna aţi fost atît de optimist?

- Eu sînt copil de ţărani din Bobîlna care la 15 ani a plecat să facă şcoala profesională la Cluj. La 23 eram campion european de două ori şi luam medalie la Olimpiadă, la 25 munceam în fabrică în Germania, iar acum, la 55, antrenez Germania la box, lot pentru care am adus şi eu cîteva medalii bune! De ce să nu fiu optimist?

- Toţi avem momente grele. Ale dumneavoastră care au fost?

- La 25 de ani am rămas de capul meu în Germania. Nu aveam pe nimeni aici, familia nu m-a putut urma, s-a ales praful de căsnicia aia. La nemţi, am lucrat în fabrică şi abia apoi am continuat să fac box şi să antrenez, ceva mai tîrziu.

"Primii ani în Germania au fost grei de tot. Atunci am înţeles că nu e suficient să locuieşti într-o ţară frumoasă. Trebuie să-ţi faci singur viaţa frumoasă"

- Cînd aţi ajuns antrenor la lotul Germaniei?

- Prima oară în 1983. Dar numai în foartele scurte perioade de pregătire centralizată. Apoi au văzut că am rezultate, nemţii îţi oferă încredere pe o bază, şi am ajuns din antrenor secund antrenor principal. La 1 iunie 1990 am devenit antrenor federal.



- Sînteţi plătit bine?

- Nu. Antrenorii de loturi naţionale nu sînt plătiţi bine în Germania, de aceea nici nu sînt nişte posturi extrem de căutate. Cîştig cam cît un maistru într-o fabrică. Iar preţul plătit e mare. Pentru că programul e mereu altul şi pentru că sportul te face diferit, devii greu de suportat pentru cei din jur. Eşti mereu cu gîndul la sportivi, la probleme.

"Am avut trei soţii şi ultimele două, o nemţoaică şi o tunisiancă, mi-au spus acelaşi lucru: eşti bun, dar mai stai şi pe acasă că altfel te părăsim. Şi m-au părăsit"

- Cum vi se pare boxul românesc?

- Amatori sau profesionişti?



- Ambele.

- Cu amatorii am legături de mulţi ani. Loturile au venit să se pregătească la noi, lîngă Koln. Dar acum n-au mai făcut aşa, înainte de Londra. M-am simţit cam aiurea, ca să fiu sincer, avem condiţii bune, vin marocani şi nu vin românii mei. În fine.



- Bute?

- Excelent boxer şi superbăiat! Lucian e un om de calitate.



- Vaştag?

- Dacă trecea la profesionism, Feri devenea mare de tot. La Atlanta făceam parte din echipa de antrenori a Germaniei cînd Markus Beyer l-a învins, dar adevărul e mai complicat. Întîi că toţi marii boxeri fac un prim meci mai reţinut, pînă îşi dau drumul. Şi Feri aşa a făcut. În al doilea rînd, jocurile se pregătiseră pentru un kazah pe care Feri îl bătea pe unde îl prindea. Aşa că l-au defavorizat pe Vaştag în faţa lui Beyer şi apoi pe Beyer în faţa kazahului!



- Se mai fac astea şi acum?

- Nu comentez. Lumea boxului e complicată.



- Şansele lui Juratoni aici, la Londra?

- Nu ştiu ce să spun. E foarte greu pentru băiat, deşi e talentat.

Apare medicul lotului de box al Germaniei. Rîde de colegul său. "Vorbeşte mult, aşa-i?! Vă termină caietul dacă vă ţine la poveşti". "Îmi place mult aici", spune Silaghi. "Uitaţi-vă în jur, în nici un loc din lume nu vezi atîţia oameni fericiţi. Dacă opreşti pe oricine, va vorbi cu tine, va face glume. În nici un oraş din lume nu se întîmplă asta, nu e lumea astfel de prietenoasă".

Ne despărţim. "Uite numărul meu", zice Silaghi. "Îl ştiţi pe de rost?", ne mirăm. "Da, la numere sînt bun. Am dat multe".

Upppps, asta a fost una ca-n Sat!