Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Fantezie între buturi » Rapidiştii i-au găsit înlocuitor lui Coman: Copos aduce un brazilian

Pecanha s-a remarcat în august 2009, într-un meci Maritimo - Benfica (1-1), după ce i-a apărat un penalty lui Oscar Cardozo

Articol de Cătălin Popescu   —  luni, 30 iulie 2012

Peterson Pecanha, un portar brazilian care a evoluat ultima oară la Maritimo Funchal, în Portugalia, a ajuns la Pro Rapid.

Giuleştenii s-au decis în privinţa portarului care-i va lua locul lui Dani Coman. Deşi pe lista lor s-au aflat la un moment dat doi goalkeeperi din Polonia, alb-vişiniii au ales un brazilian.

Peterson Pecanha (32 de ani) a ajuns ieri la Bucureşti şi începînd de săptămîna aceasta va intra în programul echipei. Pecanha vine liber de contract după ce şi-a încheiat conturile cu Maritimo Funchal, formaţie care a terminat sezonul trecut pe locul 5 şi s-a calificat în Europa League.

S-a apucat de fotbal la 25 de ani

Deşi a început fotbalul la Flamengo, formaţie de tradiţie din Brazilia, pînă în 2005, Pecanha a evoluat doar la echipe modeste: Bangu (2001), América-RJ (2001-2002), Novo Horizonte (2002-2003), Paui (2003-2004) şi São Raimundo-AM (2004-2005). Apoi, a avut şansa de a fi legitimat de Pacos Ferreira, echipă ce căuta o rezervă pentru Pedro, un produs tînăr al clubului.


Accidentarea acestuia l-a ajutat să devină titular, a confirmat şi în sezonul 2006-2007 a fost integralist în toate partidele. În 2008 a ajuns în Grecia, la Thrasyvoulos, formaţie cu care a retrogradat. În 2009 s-a întors în Portugalia, la Maritimo Funchal.

56 de meciuri a prins Pecanha pentru Maritimo în cele trei sezoane în care a evoluat acolo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.