Sporturi   •   JO 2012   •   TENIS

Meciurile de tenis ale românilor de la Olimpiadă au fost amînate pentru mîine

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 29 iulie 2012

Partidele de dublu din cadrul turneului olimpic de tenis au fost reprogramate pentru luni din cauza condiţiilor meteo, au anunţat, duminică organizatorii, citaţi de AFP.

Programul turneului de tenis a suferit modificări din cauza ploilor şi furtunilor care au avut loc la Wimbledon. Terenul central, singurul cu acoperiş retractabil, a fost acoperit, prioritate avînd tablourile de simplu de la feminin şi masculin.



La dublu ar fi trebuit să evolueze astăzi perechea Horia Tecău/Adrian Ungur şi cuplul Simona Halep/Sorana Cîrstea. În plus, la simplu, partida Simonei Halep cu sportiva Iaroslava Şvedova (Kazahstan) a fost suspendată. Halep cedase primul set, scor 4-6.



În schimb, meciul Irinei Begu cu Victoria Azarenka, numărul 1 WTA, şi principala favorită a turneului olimpic, a fost amînat.



Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.