Ţucudean a dat o palmă de goluri Iaşiului: a marcat aseară de 4 ori, a contribuit decisiv la al 5-lea, întregindu-şi o reprezentaţie de gală.
De obicei, de ce ţi-e frică, nu scapi! Aşa s-a întîmplat aseară, iar Ionuţ Popa a simţit pe pielea lui vîrful de formă pe care-l parcurge George Ţucudean în acest start de sezon. Stimulat înainte de meci de prezentarea golurilor sale din Supercupa cu CFR Cluj, arădeanul a punctat şi aseară, de două ori, în start de meci, neţinînd cont de "ameninţările" celui care l-a ajutat în fotbal, în copilărie.
VIDEO: Vezi AICI golurile meciului!
Cînd Dinamo părea pregătită să dea cu terenul în cap adversarului, moldovenii s-au trezit şi-au realizat că n-au venit în "one day trip" pe Naţional Arena. Lejeritatea roş-albilor de a trata faze simple în zona defensivă i-a costat pe "cîini", iar Onofraş (27) a înscris spectaculos, reaşezînd ostilităţile de pe iarba arsă a stadionului.
Pulhac (34) şi Ţucudean (42) ar fi putut restabili avantajul "de linişte", însă n-a fost să fie. Iar ieşenii au demonstrat, pe contraatac, că încearcă să producă un rezultat mare la Bucureşti.
Furia alb-roşie
Ţucudean a făcut ce-a făcut şi-a mai dat un gol, la primul atac de după pauză. Iar Cătălin Munteanu a mai arătat de ce e necesar ca aerul curat la echipă. Gluma s-a îngroşat, puştiul a fost fără milă, chiar şi la 30 de grade Celsius a zburdat: George a dat şi golul 4, în minutul 48!
"Cîinii" au muşcat, lăsînd urme, au înscris al 3-lea gol după pauză, în doar 5 minute de la reluare, Ţucudean ajutîndu-l pe Rus să-şi treacă şi el numele pe lista marcatorilor. Au fost momente de furie, în care Dinamo le-a dat bătaie moldovenilor ca pe vremea Miliţiei, cum se amuzau oamenii prin tribună. Deşi au fost opriţi de două ori aiurea de asistentul Constantinescu, ieşenii au mai reuşit un gol, prin Vladu (83). Şi Bocăneală a greşit în minutul 85, cînd nu a acordat un penalty clar pentru dinamovişti.
Cum se dăduse liber la petrecere, a debutat şi Andrei Cristea, fostul golgeter al Ligii 1 care revenea după mai bine de un an pe terenul de fotbal! Şi Dinamo chiar arată, iar, ca o pretendentă la cîştigarea campionatului, Bonetti a schimbat din mers şi, pînă acum, se pare că a găsit un refresh potrivit.
ALTE ŞTIRI DE LA MECI:
Ieşenii, cu "RATA" la Bucureşti
Moldovenii au venit cu o "RATĂ" spre Capitală, întrucît autocarul propriu s-a defectat înainte de plecarea spre Bucureşti. Maşina respectivă, un autocar din anii '90, face, regulat, rute între fosta capitală a Moldovei şi diverse comune din judeţ. De ruşine să nu apară aşa la Naţional Arena, ieri după-amiază, aflaţi la Snagov, oficialii Iaşiului căutau să închirieze un autocar, însă nu primiseră răspunsuri pozitive.
Alvarez, azi, la doctor
Sosit sîmbătă la Bucureşti alături de agentul său, hondurianul Edgar Alvarez, 32 de ani, a asistat aseară la meciul cu Iaşiul, urmînd ca în această dimineaţă să facă vizita medicală la INMS, dar şi la o clinică privată, pentru ca dinamoviştii să fie siguri că este apt şi nu are probleme. Apoi, va semna actele cu "cîinii", ajungîndu-se deja la un acord de principiu între oficiali şi mijlocaş. Rămîne de văzut în cîte săptămîni va putea fi folosit, în condiţiile în care el nu s-a pregătit cu fosta sa echipă, Palermo, în ultimele săptămîni.
{{text}}