Liga 1

Încă o ţeapă de la MM: unde a dispărut Georgievski?

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  marţi, 31 iulie 2012

Singurul transfer realizat de managerul Mihai Stoica în această vară e trecut deja la capitolul "achiziţii ratate".


Deşi Reghecampf a avut mari probleme în defensivă, pe partea dreaptă, în ambele meciuri din Liga 1, macedoneanul nici măcar n-a fost vreodată oprit în lotul de 18.


Steaua - Chiajna 1-0.

Dumitraş a jucat fundaş dreapta şi a făcut-o extrem de prost, fiind criticat atît de Gigi Becali, cît şi de Reghecampf. Pe bancă, nici un fundaş dreapta de meserie.

Astra - Steaua 3-4. Martinovici, folosit ca fundaş dreapta, a jucat catastrofal, a greşit la toate golurile şi a fost schimbat în repriza a doua, Reghecampf preferînd să abordeze finalul fără un fundaş dreapta de meserie!

La ambele meciuri, Daniel Georgievski, fotbalist pe care Mihai Stoica l-a adus pentru a acoperi absenţa lui Gabi Matei, nici măcar n-a fost oprit în lotul de 18 de către Reghecampf. Georgievski a dezamăgit crunt în meciurile amicale din Austria şi nici la antrenamente nu l-a convins pe Reghe că merită măcar să-l ia în lot.

Georgievski este ultimul nume pe o listă lungă cu jucători aduşi de MM care au dezamăgit, dovedindu-se a fi mari ţepe pentru club. În fruntea acestei liste se află Andrey şi Elton, cei doi brazilieni aduşi la începutul anului 2007.


CV submediocru
Daniel Georgievski (24 de ani)
- născut în Australia, la Blacktown
- în perioada 2007-2010 a evoluat la formaţia croată Medjimurje
- între 2010 şi 2012 a jucat tot în Croaţia, la Sibenik, cu care a retrogradat la finalul sezonului trecut în Liga 2
- în vara lui 2011 a dat probe de joc la două formaţii din Cipru, care l-au refuzat
- are 7 selecţii în echipa naţională a Macedoniei

Echipa-tip a ţepelor lui Mihai Stoica all-time
Andrey - Georgievski, Tudose, Curt, Ochiroşii - Saban, D. Popa, Cristocea - Elton - Tatu, Burdujan

2,35 milioane de euro au costat cei 11 jucători, cel mai scump fiind Elton, 1,2 milioane

ALTE RATEURI ALE LUI MIHAI STOICA
L-a refuzat pe Goian
La începutul anului 2005, în timp ce se afla în cantonament cu Steaua în Cipru, Mihai Stoica a fost sunat de Gigi Becali, care l-a întrebat ce părere are despre Dorin Goian, care atunci evolua la FCM Bacău. "N-are ce să caute la noi, e bun doar pentru echipe care se apără, că el respinge toate baloanele cu capul. Să nu-l luăm!", i-a spus MM, însă Becali n-a ţinut cont de sfatul său, l-a achiziţionat, iar Goian a devenit unul dintre cei mai buni stoperi care au evoluat în Ghencea în ultima perioadă.

N-a crezut în Maicon
În mai 2011, Mihai Stoica a decis să nu activeze clauza de cumpărare definitivă a brazilianului Maicon, luat de Steaua sub formă de împrumut de la Volin Luţk. Maicon a revenit la gruparea ucraineană, a făcut un sezon fabulos, marcînd 15 goluri, iar în urmă cu o lună a fost achiziţionat de Şahtior Doneţk!

I-a făcut praf pe Wesley şi Sînmărtean

Chiar în această vară, într-o discuţie purtată la reşedinţa lui Gigi Becali, la care a fost prezent şi Narcis Răducan, alături de Virgil Becali, Mihai Stoica i-a desfiinţat pe Wesley şi pe Sînmărtean atunci cînd s-a pus problema dacă Steaua să facă o ofertă pentru ei. "Du-te, bă, de aici, cu puşcăria ta de fotbalist!", s-a răstit MM la Narcis, cînd acesta încerca să-l convingă pe Gigi că Sînmărtean merită luat. "În plus, dacă îl aducem pe Wesley vom avea probleme, pentru că stă numai în cluburi, bea de rupe" a fost caracterizarea lui MM pentru brazilian.

Nu l-a vrut pe Dănălache, care are China la picioare
Gigi Becali l-a dorit la Steaua pe fostul jucător al Unirii Urziceni, Dănălache, însă MM s-a opus. Ce face azi atacantul? E cel mai bun fotbalist al campionatului Chinei, avînd 15 goluri marcate în 19 etape pentru Jiangsu Sainty, echipă care se află pe locul 2, la doar două puncte de gruparea antrenată de Marcello Lippi. Dănălache e golgeter la zi într-un campionat în care evoluează Drogba şi Anelka.

Şi alţii au luat ţepe
Jucător Cine l-a adus
B. Keca W. Zenga
Tudela, Parpas Stoichiţă
Onofraş Ilie Dumitrescu
Todorov Piţurcă
G. Tall Stoichiţă şi Panduru
Abel Moreno Adrian Ilie
Grzelak, Tininho, Bibişkov Marius Ianuli

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.