International   •   Campionate   •   REAL MADRID

La judecată! » Mourinho nu-l iartă pe editorialistul de la El Pais care l-a făcut ”nazist”

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 31 iulie 2012

Antrenorul Realului îl acuză pe Carlos Boyero de calomnie şi, potrivit cotidianului portughez Record, îl va chema în faţa instanţei

Jose Mourinho nu uită şi nu iartă. O va simţi pe pielea lui, cît de curînd, editorialistul cotidianului El Pais, Carlos Boyero. Reputatului critic de film i-a căşunat pe tehnicianul portughez încă de la instalarea acestuia la Real Madrid.



Jose a tăcut şi i-a înghiţit criticile, mai mult sau mai puţin pertinente, pînă cînd acestea au deviat în atacuri violente. La un moment dat, într-un chat cu cititorii, Boyero l-a numit "nazist portughez" şi a apreciat că "e un tip sinistru, capabil să scoată ce e mai rău din oameni. E lamentabil că la Real apelează la scuze obscene cînd pierde. Vrea să transforme fotbalul într-un sport jucat de bestii".



Mourinho a văzut negru în faţa ochilor şi şi-a contactat apoi avocaţii, pe Manuel şi Ivan Matamoros. Iar potrivit ziarului portughez Record, decizia a fost de a-l aduce pe Boyero în instanţă. Acuzaţia: calomnie.



"Dacă a respinge ceea ce face Mourinho înseamnă antimadridism, atunci intru în această categorie"

Carlos Boyero, editorialist la cotidianul El Pais



"Mourinho a prelungit cu Real? Va fi imposibil să-l suportăm pe acest individ încă 4 ani la Madrid"


Carlos Boyero, editorialist la cotidianul El Pais



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.