Sporturi   •   JO 2012   •   SCRIMĂ

Secunda prelungită » Concursul individual de spadă a adus primul scandal uriaş de la JO

Articol de Oana Duşmănescu   —  marţi, 31 iulie 2012

Rezultatul semifinalei dintre nemţoaica Heidemann şi coreeanca Shin a fost viciat de o problemă tehnică. Cronometrul s-a oprit în ultima secundă, Heidemann punctînd deşi timpul ar fi trebuit să se termine

A doua semifinală de la spadă fete, dintre Brita Heidemann şi Lam A Shin, a aruncat în aer tribunele din arena ExCel de la Londra. O controversă a reuşit să strice concursul olimpic.



După cele 3 reprize regulamentare ale luptei, scorul dintre cele două spadasine era 5-5. În minutul de prelungiri, care la scrimă cere tuşa de aur pentru a încheia meciul, coreeanca a intrat cu prioritate. Prioritatea se trage la sorţi şi, dacă nimeni nu dă tuşa de aur în prelungiri, cea care beneficiază de acest avantaj cîştigă partida.



Cu o secundă înainte de final, cronometrul s-a oprit. O defecţiune tehnică. În timpul secundei care nu a mai trecut, cele două spadasine au dat de patru ori tuşă dublă. Lucru practic imposibil. Într-o singură secundă nu se pot face patru acţiuni la scrimă.



Scandalul s-a iscat în clipa în care, deşi timpul se scursese de mult, Heidemann a dat tuşă unică şi lupta s-a terminat în favoarea ei. Coreenii au considerat că tuşa germancei a fost dată după ce meciul ar fi trebuit să ia sfîrşit şi că, potrivit regulei priorităţii, sportiva lor a cîştigat.



Cel mai ciudat a fost însă că membrii comisiei tehnice nu au dorit să revadă pe înregistrarea video ultimele secunde ale asaltului.



Deşi a aşteptat peste o oră pe planşă, Lam a fost declarată perdantă. Ea a plîns cît timp a aşteptat şi a fost dată jos de pe planşă tot în hohote de plîns

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.