Liga 1

Florin Lazăr şi-a reziliat contractul cu Gaz Metan şi a semnat cu FC Braşov: "Am simţit că nu am fost apreciat, dar asta este viaţa"

Florin Lazar

Articol de Cosmin Prişcă, Iulian Cuibar  —  Tuesday, 31 July 2012

UPDATE Florin Lazăr a semnat un contract pe doi ani cu FC Braşov. Astfel, Ionuţ Badea a rezolvat problema postului de fundaş central. Tehnicianul a declarat că mai are nevoie doar de un atacant.


Fundaşul central Florin Lazăr a avut în această dimineaţă o întrevedere cu oficialii grupării medieşene, la finalul căreia cele două părţi au convenit la rezilierea pe cale amiabilă a contractului fotbalistului, care mai avea angajament valabil pînă anul viitor.

“Eu sînt de părere că dacă nu mai eşti dorit într-un loc nu mai are nici un rost să stai acolo. Am simţit că nu am fost apreciat, dar asta este viaţa, mergem înainte. Eu zic că mi-am făcut datoria faţă de club, iar acuma plec puţin supărat pentru că s-a ajuns în situaţia aceasta. Sper să îmi găsesc repede o echipă”, a afirmat Lazăr.

În vîrstă de 32 de ani, Florin Lazăr a venit la Mediaş în anul 2006, iar pînă în prezent a bifat 109 prezenţe în tricoul medieşenilor pentru care a marcat trei goluri, fiind om de bază în preliminariile Europa League de anul trecut, meciul de referinţă fiind cel împotriva nemţilor de la Mainz.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.