Walter este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie la Petrolul. Din componenţa acestuia mai fac parte Virgil Guran şi Nicolae Capră, anunţă clubul prahovean printr-un comunicat.
"Petrolul Ploieşti este un nume extrem de important în fotbalul românesc. Are un trecut încărcat de glorie, iar noi trebuie să ne asigurăm că viitorul va fi pe măsura aşteptărilor tuturor celor care iubesc această echipă. Vrem să organizăm clubul pe baze profesioniste, să aducem un aport uman şi material necesar pentru a putea viza marea performanţă. Sîntem convinşi că, avînd şi sprijinul tuturor celor ce înconjoară această echipă, al suporterilor, al oraşului, FC Petrolul va reveni acolo unde o recomandă tradiţia, într-o postură care să-i dea dreptul să lupte pentru noi trofee", a declarat Florian Walter.
Florian Walter şi-a intrat oficial în atribuţii la Petrolul Ploieşti. Finanţatorul a stat în umbră după ce a adus o parte din jucătorii pe care îi avea la U Cluj, dar acum a preluat cea mai importantă funcţie din club
{{text}}