Fotbal   •   Liga 1   •   CCA

Alexandru Deaconu a venit la conducerea CCA: "Intrăm în evoluţie"

Alexandru Deaconu (dreapta) este băiatul lui Gelu Deaconu, magaziner al FRF şi fin al lui Mircea Sandu

Articol de Cătălin Popescu   —  vineri, 03 august 2012

E oficial: Deaconu e noul şef al arbitrilor şi spune că vrea să reabiliteze imaginea arbitrajului românesc.

După ce Ion Crăciunescu a fost demis de Comitetul Executiv, FRF s-a mişcat repede şi i-a găsit înlocuitor. Aşa cum Gazeta a anunţat în numărul de ieri, Alexandru Deaconu (40 de ani) a fost numit la conducerea CCA.

Bucureşteanul care a fost la centru la meciul Rapid - Steaua din 2008, la celebrul caz "Bricheta", a vorbit la GSP TV despre strategia sa în arbitrajul românesc, a spus că nu va miza pe arbitri străini şi a negat că ar fi simpatizant al roş-albaştrilor.

- Domnule Deaconu, care sînt planurile dumneavoastră la conducerea CCA?

- Trebuie să evoluăm, o astfel de schimbare trebuie să fie benefică. Sînt multe lucruri bune în arbitraj realizate de domnul Crăciunescu. Am vorbit şi cu dînsul, mi-a promis că voi avea sprijinul dumnealui.


- V-a fost greu să acceptaţi?

- Am luat această decizie, deşi mai aveam patru ani de arbitraj la dispoziţie, pentru că am simţit că nu mai am ce realiza pe plan internaţional. E dureros să mă retrag, pentru că asta am făcut 20 de ani, dar mă bucur că rămîn în fenomen.

- Veţi mai convinge şi alţi arbitri să vină alături de dumneavoastră?

- Eu îmi stabilesc echipa, aşa e, şi i-aş vrea alături de mine pe Cristi Balaj şi Alexandru Tudor, dar nu ştiu dacă ei vor să iasă din arbitraj acum.

- Sînteţi adeptul aducerii de arbitri străini?

- Nu, eu am încredere în cei români şi trebuie să le reabilităm imaginea!

- Vă e teamă că lumea vă consideră simpatizant al Stelei?

- Mie nu-mi e frică de nimic, altfel continuam să arbitrez. Sînt sigur că vor fi speculaţii pe tema asta, ne putem aştepta la orice, dar eu sper ca prin ceea ce voi realiza să demonstrez că sînt imparţial. Eu am fost perceput ca stelist în special după meciul acela din Giuleşti, dar nu e adevărat! Aş fi luat aceeaşi decizie dacă partida s-ar fi jucat în Ghencea. N-am favorizat-o pe Steaua în dauna altor echipe. Ca arbitru, orice greşeală a mea a fost neintenţionată. Oricine se poate uita pe statistică să vadă că n-am fost un arbitru pro-Steaua!


2.500 de euro va fi salariul lunar al lui Deaconu la CCA, exact cît a cîştigat şi Ion Crăciunescu

"Mesajul meu pentru arbitri e să se pregătească la fel ca şi pînă acum, să fie la fel de corecţi, dar să greşească mai puţin! Domnul Crăciunescu a fost demis din cauza erorilor pe care le-am făcut noi" (Alexandru Deaconu, preşedinte CCA)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.