Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Scurtcircuit financiar » Dinamoviştii au de luat salarii restante vechi şi de trei luni

Un succes la Braşov ar putea debloca, în sfîrşit, conturile lui Rus (în roşu) şi compania

Articol de Adrian Florea   —  sâmbătă, 04 august 2012

Elevii lui Bonetti sînt nemulţumiţi de întîrzierile salariale, ”la unii dintre noi chiar de trei luni”, şi aşteaptă un semn de la şefi.

Dinamo a rezolvat transferul lui Alvarez, aşteaptă să încheie şi "cazul Herrera", chestiuni care au implicat eforturi financiare, dar fotbaliştii din Ştefan cel Mare speră să se soluţioneze şi problemele lor. Mai exact, să-şi încaseze salariile restante, mai ales că unii n-au mai primit de mult timp veşti pozitive dinspre bancă.

"Sînt jucători care au şi trei luni restante! Oricum, nici unul nu este cu plata la zi. Am avut răbdare, dar vedem că se tot fac transferuri, deci există bani! Poate ar trebui ca şefii să se uite şi spre restul echipei şi să mai plătească din restanţe", au replicat ieri mai mulţi dintre componenţii lotului. Jucătorii speră că o victorie, luni, la Braşov, îi va determina pe acţionari să achite o parte din salarii.

"Cîinii" n-au mai învins de 3 ani sub Tîmpa, de la 1-0, gol Andrei Cristea, al doilea meci după demiterea lui Bonetti, în primul mandat. În ultimele două sezoane, Dinamo a scos o remiză, 2-2, şi-a fost învinsă în primăvară, 0-2, cînd a şi pierdut locul 1, definitiv. Iar anul trecut, tot la Braşov, s-a pierdut finala Cupei României, 1-2, în favoarea Stelei.


10 victorii are Dinamo în 43 de dueluri directe cu "stegarii" la Braşov. În rest, "cîinii" au obţinut 12 remize şi-au pierdut de 21 de ori

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

N-a auzit de Steaua

Edgar Alvarez a fost prezentat ieri oficial. Hondurianul, poreclit "Săgeata neagră", va avea tricoul cu numărul 27. Mijlocaşul de 32 de ani a dezvăluit că va începe în curînd să ia lecţii de limba română pentru "a putea comunica foarte bine cu coechipierii, care m-au primit excelent". Întrebat ce părere are de rivalitatea Dinamo - Steaua, Alvarez a fost încurcat: "Cine? Stu..Sto..Stoia? Aaa, Steaua? Dacă e rivala lui Dinamo, atunci vom face tot posibilul să învingem, pentru că ştiu cît de mult contează să baţi în astfel de derby-uri. Sincer, din România, în afară de Dinamo mai auzisem de echipa lui Costly, Vaslui, şi de Rapid".

Birindelli laudă rivalii

Secundul roş-albilor, Alessandro Birindelli, a urmărit meciurile steliştilor şi rapidiştilor din "joia neagră", dar le ia apărarea românilor: "Steaua a făcut o partidă bună, nu merita să piardă, judecînd meciul în complexitatea lui. Rapid a fost în dificultate la Heerenveen, a suferit tehnico-tactic. Mi-aş dori ca multe echipe din România să continue mult în cupele europene, pentru a creşte nivelul valoric în ţară".


Ce cadou vor italienii

Posibilitatea ca Adrian Mutu, fostul său coleg de la Juventus Torino, să-i fie elev în viitorul apropiat, îi surîde lui Sandro Birindelli: "E un mare jucător, pe unde se duce face lucruri minunate. Noi, în staff-ul tehnic, n-am vorbit despre venirea lui, sîntem conştienţi că e greu, dar dacă şefii vor să ne facă un cadou, îl aşteptăm cu plăcere".

Inbox

- Herrera trebuia să ajungă azi-noapte în România, fundaşul uruguayan de 23 de ani urmînd să semneze în week-end cu roş-albii. Dinamo s-a înţeles şi cu Sporting Defensor, şi cu jucătorul.

- Birindelli nu se teme că Barcelona poate înscrie 5 sau mai multe goluri în poarta roş-albilor: "Noi pregătim meciul de sîmbăta viitoare ca pe un eveniment, un spectacol de gală, care ne va servi pentru viitor. Barca e o echipă grandioasă, dar nu ne gîndim că o să pierdem sigur".

- Nigerianul Oniema, 25 de ani, a venit la Bucureşti, iar ieri a făcut primul antrenament cu echipa mare. Se va mai antrena şi săptămîna viitoare cu "cîinii", apoi se va decide dacă atacantul care a jucat la Barcelona B va rămîne în lotul lărgit.

- Birindelli a anunţat ieri că Dinamo stă cu ochii pe mulţi jucători din Italia: "Şi eu, şi Dario Bonetti cunoaştem mulţi oameni de acolo, mulţi fotbalişti ce pot fi aduşi. Şi pe Alvarez îl vizăm de multe luni pentru transfer, e top-player, o tranzacţie excepţională pentru Dinamo".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.