Partida dintre cei doi s-a încheiat cu 19-17 în decisiv după 266 de minute de joc.
Roger Federer e foarte aproape de medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Londra. Mai precis la o singură victorie de o medalie care i-ar întregi palamaresul şi aşa imens. Dar cum ar putea să nu fie, cînd turneul olimpic de tenis se joacă acolo unde a cîştigat primul turneu de Mare Şlem al carierei, în 2003, acolo unde s-a impus de şapte ori şi acolo unde a recîştigat poziţia de lider mondial în urmă cu cîteva săptămîni.
All Englad Club e locul cu iarbă verde, locul plin de istorie şi conservatorism şi locul unde Roger îşi mai poate împlini o dorinţă. Aurul olimpic la simplu, pentru că pe cel de la dublu îl are din 2008.
Însă, pînă în finală ieri a avut de jucat o semifinală. Împotriva lui Juan Martin del Potro. Un meci de trei seturi încărcat de atmosfera olimpică, dar şi de mult dramatism. Argentinianul a cîştigat primul set, apoi elveţianul s-a impus la tie-break, la 5.
Ce a urmat a fost un set decisiv de două ore şi patruzeci şi trei de minute. O înfruntare a nervilor şi a serviciilor. Cel mai tînăr a cedat pînă la urmă cu 3-6, 7-6 (5), 19-17. Cei doi au jucat cel mai lung meci din istoria Jocurilor Olimpice, unul care a durat 266 de minute.
Federer are asigurată o medalie, în timp ce argentinianul se va lupta pentru bronz. Liderul mondial se simte bine pe iarbă şi mîine vrea să devină şi campion olimpic. Adversarul său va fi Andy Murray.
{{text}}