UPDATE Constantina Diţă a reuşit să termine maratonul pe 86, cu timpul 2:41:34. Şimon pe 45 cu timpul de 2:32:46.
UPDATE / Tiki Gelana, din Ethiopia, este noua campioană olimpică la maraton! A parcurs cei 42 de km în 2:23:07 şi a doborît recordul olimpic, care era 2:23:14. Locul 2 a fost ocupat de Priscah Jeptoo, din Kenya - 2:23:12, iar locul 3 de rusoaica Tatyana Petrova Arkhipova, 2:23:29.
Lidia Şimon
KM/ Loc / Timp / Distanţa faţă de lider
5 / 46 / 17:26 /+.0.06
10 / 40 / 34:49 / +0.03
15 / 50 / 52:18 / +0.08
20 / 49 / 1:10:16 / +0.5
Jumătatea cursei / 51 / 1:14:13 / +1
25 / 49 / 1:28:19 / +1.56
30 / 46 / 1:46:39 / +3:55
35 / 45 / 2:05:26 / +5.57
40 / 46 / 2:24:33 / +8:23
Finiş / 45 / 2:32:46 / +9.39 (cea mai bună performanţă a sezonului pentru ea)
Constantina Diţă
KM / Loc / Timp / Distanţa faţă de lider
5 / 73 / 17:39 / 0.19
10 / 78 / 36:05 / +1.19
15 / 84 / 54:37 / 2.27
20 / 85 / 1:13:24 / +3.58
Jumătatea cursei / 85 / 1:17:36 / +4:23
25 / 79 / 1:32:30 / +6.07
30 / 80 / 1:51:53 / +9.09
35 / 84 / 2:11:54 / +12.25
40 / 86 / 2:32:33 / +16.23
Finiş / 86 / 2:41:34 / +18.27
UPDATE / 13:00 A început maratonul olimpic! La Londra sînt 14 grade plouă. Sportivele noastre la startul celor 42 de km sînt Constantina Diţă şi Lidia Şimon.
******
Londra, cea mai întinsă zonă urbană din Europa, găzduieşte cursa supremă pe un traseu minunat, de-a lungul căruia istoria se împleteşte cu atracţiile turistice şi cultura
Maratonul olimpic de la Londra (azi, 13:00) începe şi se termină la The Mall. Azi intră în cea mai grea probă olimpică atletele. Vor lua startul în cursa de 42,195 kilometri şi româncele Constantina Diţă (42 de ani), campioana de la Beijing de acum 4 ani, şi Lidia Şimon (38 de ani), vicecampioana de la Sydney 2000.
Prima porţiune a traseului, de 3,5 kilometri, le va purta pe maratoniste de-a lungului Tamisei, la sud de clădirea Parlamentului, le va întoarce la The Mall, pe lîngă Palatul Buckingham. Vor alerga din nou paralel cu Tamisa, de data aceasta către City of London, şi vor trece de Turnul Londrei, într-o buclă de aproape 13 mile pe care o vor repeta de trei ori înainte de a ajunge la finiş.
Cea mai bună performanţă mondială a acestei discipline epuizante îi aparţine britanicei Paula Radcliffe, 2:15,25 ore, dar din păcate pentru publicul ei, sportiva nu va participa la maratonul olimpic, fiind accidentată.
La nivel mondial, în ultimii zece ani maratonul a devenit o provocare pentru foarte mulţi oameni obişnuiţi, atleţi neprofesionişti, care aleargă de plăcere.
Personalităţi din alte domenii care au terminat un maraton
Katie Holmes actriţă
Edward Norton actor
Ryan Reynolds actor
Oprah Winfrey vedetă TV
Gordon Ramsay chef
Alanis Morissette cîntăreaţă
Lance Armstrong fost ciclist
Amelie Mauresmo fostă jucătoare de tenis
Kerri Strug fostă gimnastă
Jarno Trulli pilot F1
118 sportive sînt înscrise pentru maratonul olimpic care se desfăşoară azi pe străzile Londrei
Înaintea probei de maraton, adică după prima săptămînă a întrecerilor, România a cucerit 7 medalii la Olimpiada londoneză - una de aur, patru de argint şi două de bronz. Prin comparaţie, la jumătatea drumului de la Beijing, delegaţia tricoloră cîştigase doar 6 medalii, dar dintre care două erau de aur, una de argint şi trei de bronz. În 2012 nu a punctat deloc la canotaj, în timp ce în China această disciplină avea două medalii. În cea de-a doua săptămînă de la Beijing, România a mai cules două medalii de aur, chiar prin Constantina Diţă, la maraton, şi Sandra Izbaşa, la sol.
*click pe imagine pentru zoom
1. FIEFUL REGINEI2. PRIN FAŢA "CASEI MINŢII"
3. UNDE SHERLOCK L-A GĂSIT PE WATSON 4. SPRE FANTOMA ANNEI BOLEYN5. DINCOLO DE PRIMĂRIE, CU AMINTIRI FRUMOASE6. STRĂZI DE LEGENDĂ LA NIVELUL TAMISEI
{{text}}