Liga 1

Blackjack Steaua » "Roş-albaştrii" au 21 de victorii consecutive acasă cu U Cluj

Articol de Vlad Nedelea  —  duminică, 05 august 2012

Roş-albaştrii au cîştigat ultimele 21 de partide de pe teren propriu contra celor de la Universitatea Cluj. Ardelenii au cucerit ultimul punct în deplasare acum 38 de ani!


Steliştii vor încerca în această seară să obţină cea de-a 22 victorie consecutivă pe teren propriu împotriva Universităţii Cluj. În întreaga istorie a întîlnirilor directe, clujenii au obţinut doar 3 victorii pe terenul roş-albaştrilor. Ultima datează însă din 1962, adică acum 50 de ani, atunci cînd "studenţii" învingeau cu 2-1. De atunci, s-au mai disputat 33 de partide cu Steaua ca echipă gazdă, iar roş-albaştrii au un procentaj excepţional: 31 de victorii şi două partide încheiate la egalitate.

Victoriile lui "U", niciodată pe Ghencea!
Un lucru extrem de curios este faptul că toate cele trei victorii din istorie obţinute de clujeni în Bucureşti nu au fost obţinute pe Ghencea, ci pe stadionul Republicii. Cum meciul din această seară se dispută pe Arena Naţională, ardelenii visează la un nou succes contra steliştilor după 50 de ani.

Totuşi, conform istoriei, roş-albaştrii nu au motive de îngrijorare. Ultimele 21 de întîlniri directe disputate în Capitală a fost cîştigate de Steaua. Ultimul punct în deplasare al clujenilor a fost obţinut pe 19 mai 1974, cînd U obţinea un 1-1 contra formaţiei lui Constantin Teaşcă. După acest egal, "militarii" au cîştigat pe linie, obţinînd şi cea mai mare victorie din istorie contra ardelenilor, 7-0, în 1987, antrenor la Steaua fiind Anghel Iordănescu, iar la clujeni Remus Vlad.

Reghe, nici o victorie cu Clujul
Laurenţiu Reghecampf a întîlnit de trei ori în calitate de antrenor pe Universitatea Cluj. În cele trei dueluri, echipele lui Reghe au obţinut un singur punct, chiar în această primăvara, atunci cînd Chiajna a terminat la egalitate, 0-0, în deplasarea de la Cluj. Formaţiile tehnicianului stelist au primit cinci goluri şi au marcat unul singur în cele trei partide.

Meciurile lui Reghecampf ca adversar al lui "U"
10.09.2010 U Cluj - Bistriţa 2-1
18.04.2011 U Cluj - U Craiova 3-0
24.03.2012 U Cluj - Chiajna 0-0

5,25 este cota la bwin pentru un meci cu peste 4,5 goluri marcate

251 este cota pentru ca duelul dintre Steaua şi U Cluj să se încheie cu scorul de 4-4

29 este cota pentru ca Universitatea Cluj să conducă la pauză, iar Steaua să se impună la final

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.