Liga 1

Braşov îşi va lansa imnul la meciul cu Dinamo

FOTO: newsbv.ro

Articol de Iulian Cuibar  —  Sunday, 05 August 2012

Meciul de mâine seară împotriva trupei lui Bonetti va reprezenta o adevărată sărbătoare pentru suporterii braşoveni. Înaintea partidei, pe stadion va avea loc lansarea oficială a imnului stegarilor.

"În oraşul de sub Tâmpa" este un cantec pe care fanii il fredonează în timpul meciurilor de zeci de ani,fiind o adaptare la celebra melodie "Andrii Popa" a lui Mircea Baniciu.

Tocmai de aceea Baniciu este cel care a fost ales sa interpreteze şi imnul braşovenilor, înregistrările având loc alături de suporteri, acum cateva zile pe litoral, în staţiunea 2 Mai.

Astfel, înaintea startului meciului, va avea loc o festivitate în care interpretul va fredona imnul alături de suporteri, momentul urmând a fi folosit pentru înregistrarea unui videoclip. S-a ales tocmai meciul du Dinamo, pentru ca tribunele sa fie cit mai pline. Un rol important în realizarea acestui eveniment îl are realizatorul TV Marian Olaianos.

Acesta, originar din Braşov, s-a implicat in această vară într-o acţiune de readucere a suporterilor braşoveni pe stadion, el urmând a fi şi în continuare lângă gruparea "stegară" în astfel de acţiuni de marketing.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.