Accidentarea din prelungirile partidei de sîmbătă îl va scoate din circuit pînă în octombrie pe jucătorul de 26 de ani
Campioana are şi motive de îngrijorare după victoria categorică cu FC Vaslui (3-0). Ciprian Deac s-a accidentat la genunchiul drept în minutele de prelungiri, iar primul diagnostic este devastator. "Ligamentul colateral intern e rupt. Vom efectua luni un RMN pentru a ne edifica sută la sută", a menţionat imediat după joc medicul Ovidiu Dragoş.
Deac s-a lovit în urma unui duel cu Lucian Sînmărtean şi a simţit imediat că accidentarea este una gravă. Fotbalistul de 26 de ani s-a interesat deja în Portugalia pentru o intervenţie chirurgicală, care ar scurta din timpul revenirii sale pe gazon. Chiar şi aşa, cu operaţie, Ciprian va sta pe tuşă cel puţin două luni.
Ando l-a menajat pentru Slovan
Tehnicianul Ioan Andone l-a ţinut rezervă pe Deac la partida cu vasluienii tocmai pentru a-l proteja fizic în perspectiva returului cu Slovan Liberec, de miercuri. Fostul jucător al lui Schalke a intrat pe gazon sîmbătă seara în minutul 68, în locul lui Nicoară, oferind un assist brazilianului Bastos la golul secund.
Nici prezenţa lui Gabi Mureşan pe teren la revanşa cu cehii nu e sigură. Închizătorul CFR-ului a suferit o întindere tot la ligamentul colateral intern al genunchiului în prima repriză a meciului tur cu Slovan şi nu s-a pregătit deloc în ultimele zile.
Profită Nicoară
Evoluţia entuziastă din partida cu moldovenii i-a adus aproape sigur lui Viorel Nicoară un loc de titular. Folosit în linia mediană, Nicoară a făcut risipă de efort cu Vasluiul şi a avut două ocazii mari de a înscrie. "Nu mi-a fost frică să joc cu Nicoară pentru că şi el face parte din echipă. Asta înseamnă că e un jucător valoros pentru că a dat totul cînd a intrat", a explicat "Fălcosul". În primele două etape, fotbalistul adus de la Brăneşti n-a prins nici lotul de 18.
"Mare păcat de accidentarea lui Ciprian, erau minutele de prelungire, pe tabelă era 3-0... Miercuri, în Cehia, ar fi fost titular"
Ioan Andone, antrenor CFR Cluj
"Preferam să pierd meciul cu Vaslui decît să-l pierdem pe Deac. A avut un mare ghinion, dar sper să-şi revină rapid"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR
"Am cîştigat derby-ul României"
Finanţatorul CFR-ului, Arpad Paszkany, s-a declarat mulţumit de scorul şi evoluţia "feroviarilor" în partida de sîmbătă seara: "M-a încîntat jocul, dincolo de scor. Vasluiul nu întîmplător a terminat pe locul doi sezonul trecut, practic acesta a fost derby-ul României în ceea ce priveşte valoarea echipelor. Ca şi consistenţă a fost cel mai bun meci al nostru din acest sezon". Dincolo, moldovenii au dat vina pe oboseala fizică şi psihică de după confruntarea cu Fenerbahce, din preliminariile Ligii.
{{text}}