Mărturisirea sinceră, nepoluată, a antrenorului Dan Podeanu, la o zi după concursul de spadă feminin pe echipe: "Niciodată nu le-am văzut aşa!"

Considerate favorite la titlul olimpic, româncele au încheiat concursul pe 6, în lacrimi şi blocaj total

Vocea antrenorului Dan Podeanu se aude cu întreruperi. Vorbim la telefon, iar între North Greenwich Arena şi Satul Olimpic se interpun mii de mici bruiaje. E o atmosferă încărcată, şi la doi metri distanţă, şi la 200, şi la 2.000. Ori de bucurie, ori de tristeţe, extremele ajung mereu să se întîlnească. Chiar dacă semnalul nu e impecabil, vorbele se înţeleg. Sînt prea puternice pentru a nu învinge undele, au limpezime, au caracter.



Sîmbătă, la concursul pe echipe de spadă feminin, Podeanu a stat un pas în spate, lăsîndu-şi colegul mai tînăr, pe Cornel Milan, să ocupe locul cel mai apropiat de planşă. Anunţase că după Jocurile de la Londra se va retrage la Craiova, să crească alte spadasine, iar gestul său a fost, cumva, unul simbolic. La jumătatea drumului dintre titlul mondial de anul



trecut şi retragerea în oraşul natal. Poate tocmai de aceea, întrebările care urmează aşteaptă răspunsuri care să dezlege un mister. Să anuleze semnul de întrebare. La jumătatea drumului între ce a fost şi ce urmează, prezentul arde.



- Domnule Podeanu, o să vă adresez întîi acea întrebare care chinuie minţile tuturor, care e pe buzele tuturor. Ce s-a întîmplat sîmbătă, cum aţi văzut dumneavoastră concursul?

- O să răspund repetînd ce am mai spus. Din 2001, de cînd am început să fac performanţă cu această echipă, eu nu le-am văzut niciodată aşa. Nu am mai văzut un asemenea blocaj general. De obicei, dacă una dintre ele nu se simţea bine, celelalte o suplineau, acum, toate trei au fost în aceeaşi stare. Pur şi simplu, le lipsea o întindere de mînă, ca să dea o tuşă.



- Există o explicaţie?

- Explicaţia pe care pot s-o dau, din toată experienţa acumulată, e că şi-au dorit foarte mult. Şi, după părerea mea, s-au văzut cu două medalii cucerite înainte de a ajunge la locul competiţiei. Aici, de asemenea, toată lumea, toţi specialiştii spuneam că sîntem favoriţi, că, dacă nu iese la individual, la echipe nu avem cum să ratăm. Ne-am aşteptat la foarte mult.



- Şi acum?

- Şi acum urmează să ia calea muncii din nou de jos în sus. Aşa cum am mai făcut-o. Să urcăm din nou, ca şi prima dată, cu răutate, cu abnegaţie, deşi va fi mai greu.



- Ce aşteptaţi în perioada imediat următoare, să spunem, zile, o săptămînă, o lună?

- Aş vrea o reacţie normală. Fetele sînt prăbuşite din punct de vedere psihic şi sper ca lumea să se poarte blînd cu ele, ca să se rezolve aceste probleme. Nu au pierdut la o ediţie de Cupă a României. Trebuie să intre din nou în ritm şi cred că vor fi mai tari de acum încolo.



- Un rezultat precum acesta poate produce o astfel de reacţie?

- Da, de sîmbătă le-am văzut tot timpul împreună, toate patru, mai unite ca niciodată. Înainte fiecare era în propria lume, acum simt nevoia să vorbească, să fie alături.



- Revin la concurs. Vi s-a mai întîmplat, în atîţia ani de antrenorat, să vedeţi sportive trăgînd cu lacrimi în ochi, împietrite?

- Cum spuneam, de obicei, dacă una sau două dintre ele nu mergeau bine, exista o cale de a ieşi din impas. La noi, Simona şi Ana aveau rolul de a recupera, de a da tuşele decisive, iar Anca cel de a menţine rezultatul, chiar dacă asta însemna o diferenţă care nu ne era favorabilă. Sîmbătă nu s-a reuşit acest lucru. Contra Coreei, după ce Ana a terminat la egalitate primul asalt, Simona a avut o sincopă, a pierdut 2-6, apoi Ana a adîncit diferenţa, în loc de relansare a fost 3-6. Apoi, s-a văzut la final, cînd decalajul era mare, nemaiavînd ce pierde, Simona a dat drumul la acţiuni şi s-a apropiat. Dar n-a mai fost timp.



- O concluzie?

- S-a văzut încă o dată că Olimpiada e o competiţie egalizatoare. Nimeni nu e favorizat şi nimeni nu mai respectă pe nimeni, dacă putem spune aşa. Dacă m-ar fi întrebat cineva înainte, n-aş fi prevăzut ce se va întîmpla. Coreea, de exemplu, neavînd ce pierde, a dat totul. De la început. Au obţinut acel blocaj din care nu s-a mai ieşit.



- Spuneaţi că, după Londra, vă veţi retrage la Craiova ca să creşteţi alte sportive. Vă menţineţi decizia?

- Da, o menţin. Am fost împreună cu fetele, le-am tratat ca pe copiii mei. În tot acest timp, în relaţia cu sportivii, am evitat să spun vreo vorbă mai dură. Cred că ele au nevoie de cineva mai tînăr, mai aproape de vîrsta lor, care să le vorbească mai cu răutate, dar în sensul bun, pentru performanţă. Îmi pare rău că ultima mea competiţie ca antrenor a fost aşa, dar nu poţi alege.