JO 2012

FOTO şi VIDEO Sticla cu bucluc » Un bărbat a fost arestat la finala de 100 de metri băieţi. Vezi de ce

+5 Foto
Sticla a aterizat în spatele sprinterilor chiar înainte de start (foto: Reuters)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 06 august 2012

Moment tensionat chiar înainte de startul probei de 100 metri plat masculin de la Jocurile Olimpice de la Londra. Despre el s-a aflat imediat după terminarea cursei. Atunci, un bărbat a fost arestat pentru că a aruncat o sticlă de plastic în direcţia sprinterilor.

Vezi AICI incidentul şi cursa.

"Un bărbat a fost arestat la stadionul olimpic. El a proferat injurii şi apoi a aruncat o sticlă de plastic pe pistă", a declarat un purtător de cuvînt al Scotland Yard. Acesta a subliniat că cel reţinut este în detenţie la un post de poliţie din estul Londrei. Finala a fost cîştigată de jamaicanul Usain Bolt, care a spus că nu a remarcat nimic.

"Toată lumea mă întreabă de asta, dar eu nu am remarcat nimic", a declarat jamaicanul. Sticla a căzut în culoarul din spatele lui Yohan Blake (culoarul 5), în momentul în care sprinterii erau în aşteptarea startului, cu două-trei secunde înainte de plecare. "Nu am văzut nimic", a spus şi Blake, care a cucerit medalia de argint.

Usain Bolt a cîştigat, duminică, medalia de aur în proba de 100 metri din cadrul concursului de atletism de la JO. Bolt şi-a păstrat titlul olimpic cucerit la Beijing în 2008. El a fost înregistrat cu timpul de 9 secunde şi 63 de sutimi, nou record olimpic. Pe locul secund s-a clasat un alt jamaican, Yohan Blake (9.75), campionul mondial din 2011, iar medalia de bronz i-a revenit americanului Justin Gatlin (9.79).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.