JO 2012

De ce a ratat Angela Moroşanu calificarea din serii la 400 metri garduri: "Nu am avut continuitate în pregătire"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 07 august 2012

Atleta a pus insuccesul pe seama accidentărilor dese şi a lipsei de concursuri


La a doua Olimpiadă din carieră, după Beijing 2008, Angela Moroşanu a părăsit competiţia de la Londra încă din serii. Alergătoarea de 400 de metri garduri nu a reuşit să se califice în semifinale, terminînd doar pe locul 5, prima sub linie, în seria a treia. Nici timpul nu a fost unul bun: 56,64 secunde, cu două secunde sub cea mai bună performanţă a ei.

"Sînt supărată pe mine. Am făcut o cursă rea. Nimic nu mi-a mers, nu mi-am găsit ritmul, nu mi-au ieşit gardurile. Nu mă aşteptam să ajung în finală, dar îmi propusesem să prind măcar semifinalele", a declarat Angela. "Şi cînd termini prima sub linie, dezamăgirea e şi mai mare! Acum însă nu mai pot schimba nimic, totul e tardiv", a adăugat Moroşanu.

Rămîne la Londra
Atleta a avut în ultimul timp multe probleme medicale. "Nu am avut continuitate în pregătire. După accidentarea la tendon, la piciorul stîng, au început problemele cu spatele. În aceste condiţii mi-e foarte greu. Tocmai de aceea, anul acesta nu o să mai particip la nici un concurs, vreau să mă refac sută la sută", a încheiat Moroşanu.

Angela va mai rămîne la Londra pentru cîteva zile. "Oricum, aşa cum am spus, o să-mi iau o pauză de pregătire şi concursuri. Vreau să asist la concursul altetic de la Olimpiadă şi să-i susţin pe ceilalţi români care vor mai concura", a declarat românca.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.