FC Barcelona soseşte în această seară la Bucureşti în jurul orei 20:30 cu o cursă charter de aproximativ 100 de persoane, pe aeroportul Henri Condă - Otopeni, pe salonul oficial.
Aceştia vor fi primiţi de către organizatorii meciului, dar şi de către oficiali ai clubului Dinamo. Imediat după sosire aceştia vor pleca la hotelul unde vor fi cazaţi, şi nu vor mai părăsi hotelul pînă mîine în jurul prînzului, cînd e posibil ca starurile Barcelonei să viziteze Palatul Parlamentului.
În această dimineaţă, Xavi şi Messi alături de restul jucătorilor au efectuat ultimul antrenament înaintea plecării spre România. David Villa, golgeterul all-time al "naţionalei" Spaniei, este în recuperare după fractura de tibie, iar Dani Alves s-a accidentat miercuri, cu Manchester United (2-0), la călcîi şi nu vor juca în meciul de la Bucureşti, dar totuşi vor face deplasarea la Bucureşti. În plus, nici căpitanul Carles Puyol nu s-a antrenament deloc, în urma unor probleme medicale.
La ora antrenamentului la Goteborg erau în jur de 16-17 grade Celsius, iar în acelaşi timp la Bucureşti erau 30 de grade! Echipa a luat masa la ora 15:00, apoi au plecat spre aeroport.
GSP.RO te va ţine la curent cu sosirea Barcelonei în Bucureşti, fotografii şi detalii de la aeroportul Otopeni. Meciul este trasmis în direct de Realitatea TV şi DigiSport, sîmbătă, 11 august, cu începere de la ora 20:15, şi liveTEXT pe gsp.ro.
{{text}}