GSP special   •   Diverse   •   INEDIT

Să mai şi rîdem! Un comentariu inedit la Dinamo - Barcelona marca GSP şi Caţavencii :D

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 11 august 2012

Caţavencii şi Gazeta Sporturilor au transmis meciul Dinamo - Barcelona într-un altfel de liveTEXT!Urmăreşte mai jos desfăşurarea de forţe de pe Arena Naţională :D

După zeci de ani de aşteptare, FC Barcelona a a juns la Bucureşti, singurul oraş din lume în care se sărbătoreşte în fiecare an o victorie de acum 26 de ani obţinută de o echipă românească împotriva unei echipe a Barcelonei.



Atmosfera este foarte plăcută, chiar familială, mai multe sate din judeţul Vaslui venind să-i vadă pe viu pe fotbaliştii Barcelonei, despre care au citit în scrisorile fiicelor lor că urmează să le fie gineri.



Când au auzit cât valorează Messi, primarul din Bahnari le-a promis alegătorilor săi că, dacă îl aduc în sat şi reuşesc să-l vândă, le pune asfalt, apă curentă şi televizoare LCD la cârciumă. Hai ai noştri, hai Steaua!



Extratereştrii au declarat că ei s-au mai întîlnit cu un cîine odată, e vorba de o căţea, Laika.



Shakira a fost rugată să nu cînte melodia cu "Vaca-Vaca ie-ie-ie" pentru că la noi a fost secetă şi n-au ce să-i dea de mîncare la vacă.



E sîmbătă, ora 20.00. Dinamo are încă şansa să piardă doar cu 3-0, neprezentîndu-se la meci.



USL a cerut renumărarea spectatorilor care vin la meci, suspectînd că pe lista suporterilor sînt şi cîteva milioane de morţi.



FC Vaslui a picat cu Inter, CFR Cluj cu Basel, dar cei mai ghinionişti rămân dinamoviştii, care vor întâlni Barcelona.



Meciul nu începe până când Curtea Constituţională nu decide dacă jucătorii străini au voie pe lista permanentă de joc a Barcelonei.



Jucătorii Barcelonei s-au enervat teribil când au văzut că jumătate dintre tinerii bucureşteni sunt tunşi ca Cristiano Ronaldo, rivalul lor de la Real.



Dinamoviştii le-au întins o cursă celor de la Barcelona: cum vor juca ei cu pase la firul ierbii dacă nu e iarbă?



Jucătorii Barcelonei par cam obosiţi după drumul lung de la aeroportul Roswell.



În tribune e şi Bogdan Stelea. Dar asta nu miră: e antrenor liber de contract, iar zilele lui Vilanova la Barca se zice că sînt numărate



La Bucureşti a plouat. Acest lucru va afecta echipa mai tehnică. În sensul că jucătorii vor fi deprimaţi şi melancolici.



Pentru a respecta contractul, şi Dinamo a fost nevoită să aducă pe teren toate vedetele. E prima dată când pe Arena Naţională apar Sânziana Buruiană, Andreea Ţonciu şi Sexy Brăileanca.



Cristi Borcea a stat departe de extratereştri de teamă să nu ia vreo substanţă ciudată de la ei pe care apoi să nu şi-o poată scoate din sînge.



Pe teren apare echipa Quatarului, aşa scrie pe tricourile portocalii...



20:15



Meciul va fi transmis şi pe Realitatea TV. Ca orice carnagiu



Sabău a spus că aceasta este prima venire a lui Messi. El însă, şi cei din religia lui, aşteaptă a doua venire a lui Messi, cînd vor fi iertate toate greşelile noastre de arbitraj precum şi noi le vom ierta greşiţilor noştri.



La meci a venit şi Sharon Stone, care, la vremea ei, se pare că era chiar mai bună decât Messi.



Întrebaţi dacă se aşteaptă să vadă şi farfurii zburătoare în timpul meciului cu “extratereştrii”, fanii dinamovişti s-au declarat sceptici. “Vedeţi”, au adăugat ei sfioşi, “noi mîncăm seminţele direct din pungă, nu ne mai chinuim cu farfurie, cuţit şi furculiţă”



Ionuţ Negoiţă e nervos: "Băi, dacă şi Barcelona are mai mulţi suporteri decât noi, eu mă las de fotbal!".



Comentatorii spanioli nu înţeleg de ce Manolo Terzian are o tobă imensă în care bate de când a ajuns la stadion.



Se intonează imnul României. Xavi recunoaşte versul "Acum ori niciodată", rostit de cei doi băieţi care i-au furat maşina acum 3 ani.



Balaj se gîndeşte care e rezultatul care i-ar favoriza pe CFR



S-a dat fluierul de start. Acesta, pur şi simplu, le-a turnat plumb în picioare dinamoviştilor.




20:30

Goool Messi! Jucătorii lui Dinamo văd ca pe o nedreptate faptul că nu pot să aplaude şi ei.

Bălgrădean a promis că va înrăma gaura dintre mâini prin care a luat gol de la Messi.

Jucătorii dinamovişti vor deja să treacă la schimbul de tricouri, dar mai ales de şorturi, cele pe care le au acum fiind uşor umede.


În acest moment, Dinamo mai are doar şanse matematice să câştige partida

NU este cazul să disperăm, mai sunt 90 de minute de joc.

Presa din întreaga lume laudă Barcelona pentru gestul nobil de a lăsa 50.000 de oameni să asiste la un antrenament al catalanilor.

Dinamoviştii sunt motivaţi şi de faptul că echipamentul portocaliu al Barcelonei le aminteşte de o rivală de tradiţie din campionat: Ceahlăul Piatra Neamţ.

Ţucudean a cerut celor de la Realitatea Tv să-i facă o casetă de 12 secunde cu toate momentele în care a atins mingea.

Messi a întrebat când ies copiii de mingi de pe teren şi când vine echipa de fotbal a lui Dinamo.

Vilanova a lăudat nivelul fotbalului românesc: "În Spania, în Liga a V-a, nu găseşti echipe atât de bune!".

În acest moment nu e totul pierdut: batem cu 2-1 la Barcelona şi mergem mai departe.

În tribune au fost văzuţi câţiva spioni de la Metalist Harkov. Par cam îngrijoraţi, mai ales după ce li s-a spus că Dinamo joacă în portocaliu-galben.

Problema la dinamovişti este că nu au mentalitate de învingători. Aaa, şi că sînt foarte slabi la fotbal.

Pe surse: contractul cu Barcelona prevede şi o revanşă, în Bamboo

Prietena lui Ţucudean a zis că nu vrea să se mai vadă cu Ţucudean, deoarece a auzit că e foarte ieftin şi ei nu-i plac lucrurile ieftine. Pentru că vrea ceva la vreo 20 de milioane de euro, are două variante: ori un jucător mai slab de la Barcelona, ori tot lotul lui Dinamo deodată.

Ţucudean trage! Primul şut spre aut de poartă al dinamoviştilor.

În tribune, Bobby Păunescu pare relaxat după despărţirea de Monica Bărlădeanu. Normal. Acum îi rămân mai mulţi bani pentru Turcescu, Banciu şi Cristoiu.

Dinamoviştii înaintează periculos, bătând un aut spre mijlocul terenului.



20:45:

Sharon Stone îl întreabă pe amicul cu care a venit la meci de ce toţi jucătorii Barcelonei au nume de mexicani.

Cîţiva suporteri ai Craiovei intonează imnul echipei lor de suflet: "Oltenia, eterna Vilanova".

Meci nebun. Practic, se joacă de la un capăt la celălalt al careului lui Dinamo.

Spaniolii se întreabă cât de bogaţi trebuie să fie aceşti români, la câţi sponsori au şi dacă-şi permit să pună MItsubishi doar pe mânecă.

Corneeeeer! Dinamo a înscris primul corneeeer! Sîntem campiooooni!

Corner pentru Dinamo şi tribunele sar în aer. Se ştie că în fotbalul românesc un corner este aproape cît un aut.

Să sperăm că nu a fost cornerul de onoare al dinamoviştilor.

Victor Ponta se întreabă dacă Vilanova e rudă cu Vila Dante.

Se pare că Băsescu îl pregătise pe Vilanova pentru momentul în care îşi va termina mandatul.

Gigi Becali e nemulţumit de scor. L-a sunat pe Vilanova ca să-l bage pe Nikolici.

Doi ofiţeri SRI se întreabă dacă Dani Alves n-a mai fost în România cu avioanele CIA

Dinamoviştii încearcă să se gândească, totuşi, că la acest scor Dinamo este calificată în play off-ul Europa League.

Cît ratează Barcelona, ce slabi sînt!



21:00

Trimişii Red Hot Chili Peppers au spus că ei nu vin la Bucureşti dacă nu se rezolvă problema gazonului de pe Arena Naţională.

Extratereştrii găsesc mereu spaţii noi pe care să le exploateze.

Jucătorii Barcelonei au început să se împiedice între ei, ca să simtă că au opoziţie pe teren.

Păcat că la Dinamo nu mai joacă Claudiu Niculescu, călăul lui Real Madrid în acel Real-Dinamo 5-2.

Balaj le-a dat dinamoviştilor să ţină mingea pe durata pauzei



21:15

La Barcelona a intrat Montoya. E deja prea mult. Ce urmează? Fernando Alonso, Lewis Hamilton, Kimi Raikkonen?

Gigi Becali a zis că, dacă dădea gol, îl vindea pe Ţucudean la Real Madrid, pe 10 milioane de euro.

Dinamo ratează incredibil. Chiar e incredbil că au avut o ratare!

Pentru a-şi mai scoate banii plătiţi Barcelonei, dinamoviştii se gândesc să lanseze servicii de "rent a Boubacar".



Dinamo pasează periculos în propria jumătate de teren. Nu-l văd bine pe Valdez.

Senzaţional presingul lui Dinamo la marginea propriului careu. Jucătorii Barcelonei par dezorientaţi.



21:30

Ţucudean a intrat în careul Barcelonei cu mingea la picior, însă cu intenţia de a-l ruga pe Valdez să i-o semneze



Pe Arena Naţională e atâta linişte de parcă am asista la un meci al lui Dinamo.

Vă daţi seama că, văzînd acest scor, lui Gigi Becali i-a încolţit gîndul că Steaua ar avea şanse să bată Barcelona?

Ion Iliescu a spus că nu-i normal să-l primim pe Tito Vilanova ca pe un erou, deoarece Tito nu e un prieten al ţării noastre.

Jucătorilor dinamovişti le e teamă că nu vor încasa prima de ruşine.

Fascinaţi de spectacolul de pe gazon, ultraşii dinamovişti se întreabă la ce oră începe finala olimpică la curling

La Dinamo se pare că joacă şi Axente de la Vacanţa Mare.

 

21:45

Mai mulţi jucători de la Dinamo au cumpărat tricouri cu numele lui Messi pe spate şi, în drum spre vestiare, îl vor ruga pe argentinian să se şteargă de transpiraţie cu ele.

La această evoluţie a scorului, e normal că primele suspiciuni de blat nu au întîrziat să apară...

Două şuturi pe spaţiul porţii. Ah, dacă s-ar putea opri acum meciul!

Dacă n-ar fi gazonul, chiar ai putea crede că eşti pe un stadion din străinătate.

Messi a spus la pauză că acesta este meciul cel mai important pentru Dinamo din cariera lui.

Deşi există informaţii clare că Barcelona a primit 1,7 milioane de euro pentru acest meci, Parchetul n-a efectuat nicio arestare.

Dacă Isa Ba mai are o intrare similară, prima autopsie certificată a unui extraterestru ar putea avea loc la Bucureşti.

Mai sînt cîteva sute de pase ale Barcelonei şi se termină meciul.

Dinamo practic a umilit Barcelona cu acest 0-1.

Nicolae Badea nu înţelege de ce s-a plătiti atât de mult pentru un măgăruş 11 la 11 pe tot terenul.

Dinamo, încă un şut pe poartă. La 3 şuturi pe poartă, nu e careu?



22:00

Le amintim spectatorilor postului Realitatea TV că la acest scor Antonescu rămâne la Cotroceni, cel puţin până pe 31 august, când se reuneşte Curtea Constituţională.

Mîine se vor interesa toate ziarele din Vest care este echipa asta, Dinamo Budapesta, care abia a fost învinsă de Barcelona.



La cât de rar a fost văzut pe terenul de fotbal, Dănciulescu poate spune că şi el e un fel de extraterestru.

Vilanova le-a spus jucătorilor Barcelonei să joace fără inhibiţii şi să nu-l respecte pe Dănciulescu, deşi e mult mai în vârstă decât ei.

De plictiseală, fotbaliştii de pe banca de rezerve a Barcelonei  fredonează "Mitica ala brotarilla!"

Mai multe pipiţe de la Oficială au ciulit urechile auzind că Afelay e singur în atac

Comentatorii au remarcat că s-a trezit publicul. Sigur este vorba despre peluza penelistă.

După ce a făcut eforturi pentru a cumpăra meciul din seara asta, Realitatea TV îşi va plăti angajaţii în tricouri de-ale Barcelonei.

Min 90+ 2: Gooool Barcelona! 2-0, dar Dinamo tot nu s-a făcut de rîs. Tot campionatul nostru rămîne de bază pentru asta.



Au transmis pentru dumneavoastră: Dan Panaet, Mihai Radu, Dan Darie, Patrick Andre de Hillerin şi Cip Ieşan

Mai multe motive rîs, pe catavencii.ro!
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.