Fotbal   •   Liga 1   •   GAZ METAN - STEAUA 1-1

Gigi Becali a avut un atac dur la doi jucători după egalul cu Gaz Metan: "Îl distrug pe Gardoş"

Gardoș a jucat slab aseară, stîrnind mînia patronului

Articol de Marius Tuhuţ, Cosmin Prişcă   —  luni, 13 august 2012

Patronul Stelei a spus despre fundaşul central, căruia i-a dublat salariul în urmă cu două săptămîni, că a fost cel mai slab de pe teren, celălalt fotbalist vizat fiind Adi Rocha.

Fix două minute a vorbit Gigi Becali cu calm, la Digi Sport, după meci despre egalul Stelei la Mediaş, timp în care a spus, printre altele, că "n-am ce să le reproşez băieţilor, am jucat, am dominat, am avut 4-5 ocazii mari, am arătat că avem echipă valoroasă". Apoi, s-a enervat brusc şi s-a arătat nemulţumit de anumiţi jucători.

"Gardoş a fost slab rău, dar rău de tot. Ştiţi care e problema la el? Că a venit acum două săptămîni să mă roage să-i măresc şi lui salariul. Avea 5.000 pe lună, i-am făcut 10.000 de euro, dar el tot prost joacă. E, să afle că îl voi distruge de aici înainte dacă va mai juca prost. O să-l nenorocesc. Chiar nu-mi dau seama de ce n-a jucat Reghe cu Martinovici, că aşa îmi spusese, că va intra sîrbul", a spus Becali.

"Rocha a ratat enorm, ştiţi de ce? Pentru că el e prea lent, n-are nerv, e prea blînd, de-asta nu poate să bage mingea în poartă. Ce ghinion cu Gaz Metan?! Dacă eşti bun, faci 1-0, 2-0, 3-0 la ocaziile pe care le ai şi apoi poate să marcheze şi Astafei, dar se face 3-1, nu 0-1", a adăugat patronul Stelei.


"A fost penalty la faza din minutul 93, însă în prealabil fusese ofsaid, deci nu mai avem ce discuta" (Gigi Becali, patron Steaua)

"Am dat peste un adversar incomod, eu cred că e bun şi acest punct" (Florin Gardoş, stoper Steaua)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.