Liga 1

Mircea Sandu jură că s-a hotărît să plece din fruntea FRF la sfîrşitul actualului mandat : ”Nu mai candidez în 2014”

Mircea Sandu se află la conducerea FRF din 1990.

Articol de Justin Gafiuc, Răzvan Luţac  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Preşedintele federaţiei punctează că nu-l mai poate întoarce nici eventuala calificare a ”naţionalei” la Mondialul din Brazilia: ”Nu mai am motivaţie!”. Gică Popescu şi Lupescu sînt principalii candidaţi la succesiunea Naşului.

Zvonul retragerii lui Mircea Sandu din fruntea FRF, după 24 de ani, circula de cîteva săptămîni la vîrful fotbalului românesc. Ieri, pe nepusă masă, Naşu' a risipit dilema din proprie iniţiativă, fără să fie întrebat expres despre subiect: "Da, e adevărat, în 2014 nu mai candidez. Nu mai simt nici o motivaţie".

A aruncat pastila-şoc în mijlocul unei conferinţe de presă de serviciu, iar oamenii care-l flancau, Alexandru Deaconu, noul preşedinte CCA, şi Florin Leonte, reprezentantul pe ticketing al FRF, au înghiţit şi ei în sec, surprinşi de anunţul Nemuritorului.

"Am anunţat şi Comitetul Executiv"
Iar ca să împrăştie orice urmă de îndoială, "Şi-a mai anunţat vreo trei retrageri şi a revenit asupra decizie", mormăie contestatarii, a căutat să pluseze. "Nu mă răzgîndesc nici dacă ne calificăm la Mondiale! Fac 50 de ani în fotbal, 24 în Federaţie. E suficient! Am anunţat şi Comitetul Executiv".

Anunţă însă că n-are de gînd să dispară din fotbal: "Nu voi sta departe. Dacă cei care vin în locul meu au nevoie de ajutor, le voi oferi sprijinul necesar. Voi mai avea atunci încă un an de mandat la UEFA, o să am cu ce să mă ocup".

"Am urmaşi doar acasă, nu şi la FRF!"
Veţi susţine pe cineva anume pentru succesiune? Zîmbeşte şi o dă pe glumă, spre a para, de fapt, orice capcană a unei nominalizări: "Eu nu am urmaşi decît acasă, nu şi la FRF! Nu voi propune pe nimeni. Cine va dori să îşi depună candidatura! Mai e timp suficient pînă în 2014 pentru a veni cu un proiect. Sînt sigur că vor fi destui cei care se vor înscrie în cursă!".

Nu rezistă însă fără să lanseze şi săgeţi către doi dintre inamicii săi înverşunaţi: "Poate veni şi ăla, Iacob sau Iacov, cum îl chema. Poate şi Mititelu, că-i expiră suspendarea pînă atunci!".

Popescu: "E devreme să spun dacă voi candida"
Nici o vorbă despre Gică Popescu şi Lupescu, numele cele mai importante de pe lista posibililor urmaşi. Primul admite că şefia federaţiei, pentru care a mai concurat în 2005, pierzînd la limită în faţa lui Sandu, rămîne în planurile lui de viitor: "Nu am renunţat niciodată la ideea de a fi preşedinte la FRF, dar mai este mult pînă la alegerile din 2014. E devreme să dau un verdict".

6 mandate în fruntea FRF a strîns pînă acum Mircea Sandu: a fost ales în august 1990 şi reales la scrutinele din 1994, 1998, 2001, 2005 şi 2010

Mircea Sandu în fruntea FRF

Plusuri
- Calificarea la două ediţii CM (1994 şi 1998) şi trei CE (1996, 2000, 2008)
- Rol decisiv în construirea Arenei Naţionale din Capitală
- Omul decisiv pentru aducerea finalei Europa League 2012 la Bucureşti
- Membru în CEx al UEFA din 2007
- Organizarea la Bucureşti a Euro U21 (1998) şi Euro U19 (2011)

Minusuri
- Ratarea calificării la trei turnee consecutive de CM (2002, 2006, 2010)
- Protejarea Cooperativei din fotbalul românesc, în special în anii '90, perioada de glorie a blaturilor
- Scandalurile care au dus la retrogradarea Timişoarei şi la dispariţia Universităţii Craiova
- Dezastrul de la loturile naţionale de juniori
- Tolerarea dezmăţului de la comisiile FRF şi cultivarea clientelismului în fotbalul românesc

"Voi intra în cursa pentru şefia FRF doar dacă, pînă în 2014, îmi voi aşeza toate afacerile pe un făgaş care să nu necesite prezenţa mea zilnică" (Gheorghe Popescu, fost internaţional)

"Problemele cu justiţia din ultima vreme au contat foarte puţin în decizia de a mă retrage. Sînt şocat de unele decizii ale instanţelor" (Mircea Sandu, preşedinte FRF)

"Mai am două obiective: să construiesc un hotel lîngă baza sportivă de la Buftea şi să încerc depunerea candidaturii pentru Euro 2020" (Mircea Sandu, preşedinte FRF)

Maximum şase brigăzi de peste hotare
Mircea Sandu i-a dat deja o temă de lucru noului şef al CCA, Alexandru Deaconu: "Vrem ca, în tur şi retur, fiecare echipă să poată solicita un număr de maximum trei brigăzi din străinătate. S-a observat şi în sezoanele precedente că solicitarea arbitrilor din afara graniţelor în ultimele etape aduce linişte, opreşte infernul din fotbalul nostru. Voi propune această idee în viitorul Comitet Executiv".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.