Liga 1

VIDEO Fază dramatică la Galaţi » Costin şi Sîrghi s-au lovit cap în cap şi s-au umplut de sînge

sursă foto: captură DolceSport

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 13 august 2012

UPDATE Cristian Sîrghi a fost supus unui test tomograf care a relevat faptul că a suferit fractură de pomete şi de piramidă nazală. Fundaşul a fost mutat într-un salon normal de spital şi este în afara oricărui pericol. Colegii de la Oţelul l-au vizitat la spital, mai puţin antrenorul Dorinel Munteanu.

UPDATE Informaţii contradictorii în privinţa stării de sănătate a lui Sîrghi. După ce Marius Stan a spus că fotbalistul s-ar afla în comă cu fractură craniană şi de piramidă nazală, căpitanul Sergiu Costin a oferit informaţii mai încurajatoare.

"Sînt bine, sînt putin speriat pentru el, dar am înţeles ca funcţiile vitale sînt în regulă. Eu nu am nimic, sper să fie bine. Eu am fost de vină, că am sărit peste el. Pentru el îmi fac griji", a spus Costin la Dolce Sport.

 

Fază horror în ultimele secunde ale meciului Oţelul - CFR Cluj 1-2. Sergiu Costin şi colegul său Sîrghi s-au ciocnit cap în cap, într-un duel aerian

Vezi AICI VIDEO cu ciocnirea dintre cei doi!

Sîrghi a rămas căzut pe gazon, iar coechipierii au chemat rapid ambulanţa.

"Sîrghi este la spital, dar este în afara oricărui pericol" a declarat Narcis Răducan la Dolce Sport.

"S-au lovit rău, Sîrghi sîngera, iar Costin avea un bandaj mare pe cap"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.