Campionate

VIDEO Mutarea verii: Van Persie lasă Arsenal pentru Manchester United! 8 ani şi 132 de goluri în 26 de minute

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

”Diavolii” lui Ferguson vor plăti 30 milioane de euro pentru atacantul de 29 de ani. Golgeterul ediţiei trecute din Premiership intrase în ultimul sezon de contract cu londonezii


L-a vînat o vară întreagă şi, cu doar trei zile înaintea startului în Premiership, Sir Alex Ferguson şi-a împlinit visul. Managerul scoţian l-a adus pe golgeterul Angliei la Manchester. Robin van Persie o lasă pe Arsenal pentru United şi face în acest sezon un cuplu fabulos cu Rooney pe "Old Trafford".

Adus în 2004 de la Feyenoord cu 4,5 milioane de euro, vîrful olandez de 29 de ani a fost vîndut de "tunari" cu o sumă de 7 ori mai mare: 30 de milioane. Oricum mai mică decît cele 38 pe care le-au cerut la începutul negocierilor.

Autor a 30 de goluri în campionatul trecut, Van Persie ar trebui să facă mîine vizita medicală şi să semneze contractul cu "diavolii". Salariul lui ar fi de 9 milioane de euro anual pînă 2016, cu 50% peste cît i-a oferit Juventus.

Olandezul a marcat în cei 8 ani petrecuţi în tricoul lui Arsenal 132 de goluri în toate competiţiile. Este unul dintre cei mai prolifici atacanţi din istoria "tunarilor". Mai jos este un VIDEO în care sînt toate reuşitele "olandezului zburător", care a lăsat Arsenal pentru United. 

Bayern sparge banca: 40 de milioane!
Cel mai bogat club din Germania a bătut recordul transferurilor în Bundesliga. Bayern a acceptat să achite 40 de milioane de euro pentru Javi Martinez, adică exact clauza de reziliere stabilită de Bilbao internaţionalului spaniol de 23 de ani, ce poate evolua fie fundaş central, fie închizător. Bavarezii au depăşit cu 10 milioane cea mai scumpă achiziţie făcută în istoria lor, Mario Gomez, adus în 2009 de la Stuttgart. În total, trupa lui Heynckes a cheltuit 67,5 milioane de euro pe achiziţii.

TOP TRANSFERURI VARĂ 2012
Jucător De la... La... Sumă
1. Thiago Silva Milan PSG 42
2. Eden Hazard Lille Chelsea 40
3. Javi Martinez Bilbao Bayern 40
4. Robin van Persie Arsenal Man. United 30
5. Ezequiel Lavezzi Napoli PSG 26
6. Zlatan Ibrahimovici Milan PSG 22
* Sumele sînt exprimate în milioane de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.