Nationala

Şefii sectorului de juniori de la FRF forţează iertarea celor 10 derbedei U19: "Nu scrie Al Capone pe fruntea lor"

Manole (stînga), Șt. Popescu (nr. 14) și portarul Buzbuchi sînt trei dintre jucătorii care au speriat Novi Sadul

Articol de Justin Gafiuc  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ştefan Iovan, supervizorul "naţionalelor" mici, crede că "jucătorii sînt blocaţi inutil, în loc să ne folosim de talentul şi ambiţia lor. I-am speriat destul!". Directorul tehnic al federaţiei, Mihail Marian, susţine şi el revizuirea pedepselor


La mijlocul lunii iunie, FRF adopta măsuri fără precedent împotriva a 10 juniori care făcuseră prăpăd la Novi Sad, în timpul Turneului de Elită la U19: excluşi pînă la 1 an de la orice acţiuni ale loturilor naţionale. Era efectul unor acte de indisciplină care i-au alarmat pînă şi pe oficialii UEFA aflaţi la respectiva acţiune: băutură, vestiar vandalizat, chefuri în hotel, poze cu celebrul interlop al lui Mutu, Ratko Buturovici.

Peste toate, a venit ratarea calificării la turneul final după un meci decisiv contra Serbiei, pierdut lamentabil: 0-3 şi trei eliminaţi (Puţanu, Vătăjelu, A. Roman). Antrenor la acel moment: Ovidiu Stîngă, el însuşi înlăturat, prin nereînnoirea contractului cu federaţia.

"Aşteptăm memorii de la cluburi"
După două luni, batista pe ţambal e însă pregătită! În ultimul Comitet Executiv, s-a discutat deja radierea tuturor pedepselor, în urma unui memoriu înaintat de supervizorul loturilor de juniori, Ştefan Iovan. Răspunsul a fost, deocamdată, negativ, dar subiectul va fi reluat în viitoarea şedinţă CEx.

Directorul tehnic al FRF, Mihail Marian, omul care întocmise raportul în baza căruia fotbaliştii au fost sancţionaţi, se declară acum un adept al revizuirii: "Cred că măsurile ar trebui să fie rediscutate. Şi să ajungem la pedepse mai puţin aspre. Ştiu că jucătorii respectivi au încasat amenzi la echipele de care aparţin, dar, de atunci, au avut un comportament ireproşabil". Şi oferă soluţia ideală pentru iertare: "Dacă am primi nişte adrese din partea cluburilor, în care să ni se ofere argumente clare pentru clemenţă, probabil că lucrurile vor fi înţelese şi în Comitetul Executiv".

"Joacă bine mersi la cluburi, pierde «naţionala»"
Iar Ştefan Iovan e şi mai direct: "Domne', nu scrie Al Capone pe fruntea la copiii ăştia! Ei joacă acum bine mersi la cluburi, iar echipa naţională pierde prin absenţa lor. În loc ca reprezentativa de tineret sau lotul Under 19 să se folosească de talentul lor, i-am împins pe linie moartă! E exagerat! Îi blocăm inutil! Am înţeles că băieţii de la Academia lui Hagi au avut indemnizaţiile tăiate pentru ce s-a întîmplat în Serbia, Ioniţă de la Rapid n-a mai fost chemat o perioadă la echipa mare. Ajunge, i-am speriat destul pentru o bere şi o pizza!".

Vor să-i aibă pentru turneul de calificare U19 de la Glasgow
De fapt, ţinta în această poveste e alta. La începutul lunii octombrie, "naţionala" U19 are programat un nou Turneu de Elită, în Scoţia, pentru calificarea la Euro 2013 (adversari: Scoţia, Elveţia, Armenia).

Iar 6 dintre jucători suspendaţi au încă dreptul de a evolua la această reprezentativă, pregătită acum de cuplul Văsîi - Augustin. E vorba despre Puţanu, Iancu, Vaştag (toţi Viitorul Constanţa), Ioniţă (Rapid), Dobrosavlevici (Dinamo) şi Brănescu (Juventus). Iovan: "Am avea nevoie de ei la turneul de la Glasgow. Sigur, ne-am luat măsuri de siguranţă, am adus alţi băieţi în lot pentru a suplini absenţa celor sancţionaţi. Dar cei trecuţi pe tuşă au deja o experienţă internaţională şi ar aduce cu siguranţă un plus la lot".

4 acţiuni ale loturilor naţionale au pierdut jucătorii suspendaţi după scandalul din Serbia: toate au fost meciuri amicale

Ce sancţiuni au primit jucătorii după turneul din Serbia
- Andrei Vaştag, Ionuţ Puţanu, Cristian Gavra (toţi Viitorul Constanţa), Ştefan Popescu (Cesena), Laurenţiu Brănescu (Juventus), Alin Dobrosavlevici (Dinamo), Alexandru Ioniţă (Rapid) - suspendaţi 1 an de la orice acţiune a loturilor naţionale
- Andrei Manole (FC Argeş), Cristian Iancu, Alexandru Buzbuchi (ambii Viitorul Constanţa) - suspendaţi 6 luni de la orice acţiune a loturilor naţionale

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.