Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Tănase rîde de Chipciu! » Cum îl ironizează decarul Stelei pe mijlocaşul venit de la Braşov

Tănase şi Chipciu sărbătoresc una dintre reuşitele Stelei.

Articol de Bogdan Vladu   —  vineri, 24 august 2012

"Decarul" Stelei îl ironizează pe mijlocaşul adus de la Braşov de faţă cu colegii săi: "Ai pus-o, pierzi postul de titular, acum, că a venit Adi Popa".

Chipciu e motiv de caterincă în vestiarul Stelei. Cel care rîde de fostul fotbalist al Braşovului e chiar cel mai bun prieten al său, Cristi Tănase. "Decarul" echipei l-a luat în colimator pe Chipciu după ce Gigi Becali l-a adus în Ghencea pe Adi Popa.

Chiar de faţă cu ceilalţi jucători din lot, Tănase face mişto de amicul său, tachinîndu-l că va pierde primul 11 în faţa lui Popa. "Alex, vezi că ai cam pus-o! Ai cam dat de dracu', cred că nu o să te mai văd prea curînd prin echipă. A venit Adi Popa, îţi ia locul în curînd la cum l-am văzut eu" au fost frazele cu care Tănase l-a primit pe Chipciu în vestiar, tirul lui Dodel amuzîndu-i teribil pe ceilalţi elevi ai lui Reghecampf.

A pierdut "naţionala" din cauza lui Dodel

Prietenia pe care Chipciu o are cu Tănase i-a fost fatală în privinţa selecţionării lui la echipa naţională. Victor Piţurcă nu l-a mai convocat la lot pe Chipciu, argumentînd apoi: "Prietenia pe care Chipciu o are cu Tănase îi dăunează. Cei de la Steaua trebuie să rezolve această problemă, eu n-am ce să fac în afară de faptul că nu o să-l mai selecţionez". "Şi eu ce să fac acum, să-i despart pe Tănase şi Chipciu, care sînt foarte buni prieteni?", a ripostat Reghecampf.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.