Fostul mare fotbalist Nicolae Dobrin, care a decedat în octombrie 2007 după o lungă suferinţă, ar fi împlinit astăzi 65 de ani. De cînd a murit, soţia sa se duce în fiecare an pe 26 august la mormîntul lui din Cimitirul Eroilor din Piteşti.
Vezi jos cîteva dintre reuşitele lui Dobrin.
"26 august rămîne o zi specială atât pentru mine cît şi pentru toţi ceilalţi. Am fost cu toţii la cimitir, şi i-am spus lui Gicu să aibă linişte pentru că noi sîntem bine. Toată viaţa va rămîne această dată în memorie, pentru că în 41 de ani am avut multe aniversări de această zi. Şi le făceam să fie frumos, ba la Botoşani, ba la Tîrgovişte, iar la Piteşti nu mai spun de câte ori... Am ţinut la aceste zile şi ne bucuram de ele. Lui Gicu îi plăcea să aibă lume multă lîngă el, să fie înconjurat de prieteni", a spus Gica Dobrin azi, în timp ce era la mormîntul fostului fotbalist, cu flori şi cu tort, împreună cu mai multe rude.
Alături de ea, Gica Dobrin a avut-o şi pe una dintre nepoţele, Maria, cea care este născută chiar pe 26 august, iar astăzi a împlinit 4 ani. "Dumnezeu a făcut acest lucru, ca plecînd Gicu dintre noi, sufletul lui să rămînă prin Maria. La cîteva luni după ce a murit, Dumnezeu a plămădit-o pe nepoata sorei mele, făcînd să se nască chiar de ziua lui Gicu", a mai spus soţia lui Dobrin.
Fostul fotbalist Nicolae Dobrin a încetat din viaţă la 27 octombrie 2007, la Spitalul Judeţean din Piteşti, la vîrsta de 60 de ani. Cel alintat Gicu şi-a început cariera în primul eşalon la vîrsta de 14 ani şi 10 luni. A marcat 6 goluri pentru ”naţionala” României, la care a debutat în 1966. A fost ales jucătorul anului în 1966, 1967 şi 1971, cînd evolua la FC Argeş.
{{text}}