Liga 1

Asalt la "Vamă" » Copos îl caută iar pe Dinu Gheorghe pentru a-l readuce în Giuleşti

Vamă e dorit din nou în Giuleşti.

Articol de Costin Mihai  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Actualul preşedinte al Astrei ar fi de acord să revină la Rapid doar dacă vor pleca Zotta şi Sabău.

Locul 7 pe care ocupă Rapidul în prezent, la 7 puncte de liderul Pandurii, nu e deloc pe placul lui George Copos, mai ales că echipa a părăsit şi Europa prematur, ratînd banii de la UEFA. Deşi s-au adus în această vară 13 fotbalişti, lucrurile nu merg bine în Giuleşti, iar patronul, aşa cum face de fiecare dată, îi regretă pe oamenii pe care i-a îndepărtat. Copos vrea acum să-l readucă în Grant pe Dinu Gheorghe, actualul preşedinte al Astrei, după ce în urmă cu un an de zile cei doi s-au certat şi "Vamă" a părăsit clubul.

Nu e prima oară cînd cei doi negociază, s-a mai întîmplat şi în luna martie, dar atunci auzind o conversaţie între Taban, preşedinte CA Rapid, şi Constantin Zotta, preşedintele executiv, în care cei doi îl vorbeau urît, Dinu l-a refuzat pe Copos. Acum, oficialul Astrei i-a transmis că nu poate să lucreze cu Zotta şi că ar lua în calcul o revenire numai dacă fostul arbitru n-ar mai fi în Grant.

Ar veni cu Şumudică
De asemenea, "Vamă" nu ar agrea nici o colaborare cu Ovidiu Sabău, pe care îl consideră "un antrenor bun, dar nu e potrivit pentru Rapid". Astfel, dacă ar accepta să se întoarcă la Rapid, ar dori să aducă el un tehnician, iar acesta ar fi Şumudică! Mutările au fost la un pas să se realizeze în weekend-ul trecut, Sabău şi Şumi ar fi fost daţi afară de la Rapid, respectiv Vaslui, dacă ar fi pierdut, dar n-a fost cazul.

15 ani au trecut de cînd Dinu Gheorghe a venit prima oară la Rapid, în această perioadă a avut 4 mandate în Giuleşti

ALTE ŞTIRI DESPRE RAPID:

"Jucătorii vor plăti"
Petrecerea dată de Bozovici, Pecanha, Glauber, Teixeira, Figueiredo şi Renan pînă dimineaţa într-un club din Bucureşti imediat după succesul entuziasmant cu CFR va avea repercusiuni asupra fotbaliştilor. A anunţat-o chiar Ovidiu Sabău: "Nu este normal ca jucătorii să fie pe stradă la ora 4 dimineaţa, nu permit astfel de escapade. Fotbaliştii vor plăti, cum va considera conducerea clubului. Eu pot să iau măsuri doar pe linie sportivă". Cel mai probabil, străinii Rapidului vor fi amendaţi cu 25% din contract.

Copos a pariat pe Steaua
Patronul rapidist era extrem de fericit ieri, după victoria Vasluiului în faţa Stelei, şi l-a sunat pe Adrian Porumboiu pentru a-l felicita. Finanţatorul moldovenilor a explicat la Radio GSP, dînd senzaţia că George Copos a făcut un pariu pe marea rivală înaintea duelului cu Vaslui: "M-a sunat George să-mi mulţumească pentru victorie. Era foarte fericit. Mi-a zis că-mi dă multe sticle de vin cînd ne întîlnim. Dar la cîte are să-mi dea trebuie să mă pregătesc bine. Acum a mai pierdut încă un pariu cu mine, încă un bax". :)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.