Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Steaua conţine o ciudăţenie a fotbalului: un apărător atacă mai bine decît oamenii din faţa lui!

Articol de Mădălin Răureanu   —  miercuri, 29 august 2012

Chiricheş e mai tehnic şi mai activ decît ambii mijlocaşi centrali. La Vaslui, Vlad a creat singurul gol roş-albastru, a pasat şi a driblat mai bine şi decît Bourceanu, şi decît Pintilii.

Steaua a probat "culmea fotbalului" şi în meciul pe care l-a pierdut la Vaslui: Reghecampf are un apărător care ştie cu mingea mai bine decît mijlocaşii! Chiricheş a produs faza din care Chipciu a marcat primul gol al partidei, cu o cursă în care a depăşit doi adversari în terenul moldovenilor. De la el, mingea a trecut la Tănase şi apoi la marcatorul Chipciu.

Golul n-a fost însă unicul moment în care stoperul s-a descurcat mai bine cu balonul la picior decît "Gattuso" Bourceanu şi decît "Xavi" Pintilii. Teoretic, ultimii doi sînt play-makerii Stelei, mijlocaşii centrali, cei care joacă în mod obişnuit cele mai multe mingi şi ar trebui să dea tonul atacurilor.

Dar Bourceanu şi Pintilii au fost sub Chiricheş la toţi parametrii de atac importanţi conform firmei de monitorizare InStat. Pase, driblinguri, pe toate fundaşul le-a făcut mai bine decît cei doi. Diferenţa umilitoare pentru mijlocaşi: Vlad a avut la Vaslui patru tentative de dribling, toate reuşite. Alex şi Mihai, împreună, n-au driblat pe nimeni!


Doar Alex a avut o încercare, una eşuată însă. Stoperul "naţionalei" a mai bifat o performanţă importantă: n-a greşit nici o pasă în tot meciul! Din 25 de mingi jucate de el, toate au ajuns la coechipieri! Mijlocaşii centrali au greşit împreună patru pase.

Piţurcă îl vede timid

Ce se întîmplă cu Pintilii? Steaua a plătit 800.000 de euro în vara asta pe mijlocaşul de 27 de ani care impresionase la Pandurii şi ajunsese să fie convocat la echipa naţională. Acum nici selecţionerul nu-l mai recunoaşte. "Probabil e mai emotiv, altfel nu-mi explic de ce nu s-a impus la Steaua. Nici la lot, cînd l-am avut, n-a fost cel pe care-l ştiam de la Tîrgu Jiu", consideră Piţurcă. Pintilii, 27 de ani, n-a făcut pînă acum nici un meci foarte bun la Steaua. El a bifat 5 prezenţe în acest sezon din Liga 1.

Procentaj de pase reuşite

Chiricheş: 100%

Pintilii: 96%

Bourceanu: 94%

Driblinguri din totalul încercărilor

Chiricheş: 4/4

Bourceanu: 0/1

Pintilii: 0/0


Acţiuni reuşite

Chiricheş: 87%

Pintilii: 82%

Bourceanu: 81%

5 a fost nota pe care a luat-o fiecare dintre Bourceanu şi Pintilii în Gazetă. Al doilea a fost schimbat în minutul 74 cu Filip, notat şi el tot cu 5

7 a luat Chiricheş pentru prestaţia cu Vaslui. De la Steaua, doar marcatorul Chipciu a mai primit aceeaşi notă

Schimbă iar echipa

Reghecampf va menaja din nou cîţiva jucători în returul cu Ekranas, de joi, aşa cum a procedat şi în prima manşă, din Lituania, în care s-a impus cu 2-0. Modificări în echipa de start vor exista şi în următorul joc din campionat, cu Oţelul, de duminica viitoare. Tătăruşanu, Szukala şi Nikolici sînt fotbaliştii care pot apărea ca titulari contra gălăţenilor şi care nu s-au aflat pe teren din start la Vaslui.

Au dat deja 7.000 de bilete!

Victoria din tur, 2-0 în Lituania, nu a anulat interesul suporterilor pentru returul cu Ekranas, care se va disputa joi seară, pe stadionul Ghencea, de la ora 20:30, şi va fi transmis de ProTV. S-au vîndut deja 7.000 de bilete pentru meciul care decide accesul în grupele Europa League. Tichete se vînd şi azi, şi mîine, de la ora 10:00, la stadionul Steaua. Preţurile: 10 lei-peluze, 20 lei - tribuna a II-a, 30 lei - tribuna I, 50 lei - tribuna 0, 75 lei - fotolii.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.