International   •   Liga Campionilor   •   UDINESE - SPORTING BRAGA 1-1 (în tur 1-1, 4-5 d. pen.)

VIDEO Felina care a păcălit scăriţa » Beto, fostul portar al CFR-ului, a calificat-o pe Braga în grupele Ligii

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 30 august 2012

La penaltyurile de departajare, goalkeeperul a simulat un plonjon, apoi a rămas în picioare, pe centrul porţii. Şi fenta brazilianului Maicosuel n-a ţinutClick aici pentru rezumatul VIDEO!

Concentrare maximă. Udinese mai are un penalty. Al treilea. Pe linia porţii, Beto freamătă, nu mai are răbdare. Maicosuel aranjează mingea, se întoarce la marginea careului, lateral stînga şi porneşte. Trage o clipă cu ochiul la goalkeeperul Bragăi din faţa lui să vadă dacă i-a ghicit ideea. Totul pare OK, gîndeşte atacantul brazilian în vîrstă de 26 de ani, care nu renunţă la strategie.



Ajuns lîngă minge, Maicosuel fentează, nu şutează tare, mîngîie balonul. Scăriţă. Beto e mai deştept. Şi el simulează că plonjează, dar se opreşte. E în picioare, pe centrul porţii. Exact unde vine mingea. Portughezul o prinde şi o degajează în culmea fericirii.



Sud-americanul e speriat. Se retrage spre centrul terenului clătinînd din cap. Simte că nimeni nu va mai rata. Şi nimeni nu mai ratează, portughezii impunîndu-se cu 5-4.



După 1-1 în tur şi 1-1 în retur, la Udine, un singur penalty a decis echipa calificată în grupele Ligii: Braga. Antrenorul său e Jose Peseiro, cel care a fost în 2008 pe banca Rapidului.



9 este nota (cea mai mare) primită de portarul Bragăi în O Jogo pentru meciul cu Udinese



800 de mii de euro este salariul lui Beto la Braga, unde are contract pe două sezoane



"Acel penalty apărat la Maicosuel a fost momentul meu de inspiraţie. Îi mulţumesc Domnului!"

Beto, goalkeeperul Bragăi



A rupt gazonul în faţa lui Beto

Era minutul 57 la Udine. Armero, care deschisese scorul în prima repriză, a avut ocazia să închidă meciul şi calificarea. A scăpat singur cu Beto, a ezitat o clipă, a încercat o scăriţă peste goalkeeperul Bragăi, dar nu i-a ieşit. Nici n-a ajuns să lovească mingea. A dat în pămînt, rupînd gazonul, şi a căzut (foto). În loc de 2-0, a fost 1-1 şi 4-5 la penaltyuri. S-a dus Liga.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.