International   •   Europa League   •   GRUPA E

Danezii de la FC Copenhaga sînt avizaţi: ”Steaua e un adversar tare pentru toată lumea”

Ariel Jacobs se ocupă de FC Copenhaga din iunie 2012

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 31 august 2012

Adversară a Stelei în grupa E din Europa League, FC Copenhaga ştie că nu-i va fi uşor cu formaţia pregătită de Laurenţiu Reghecampf. A admis acest lucru însuşi antrenorul Ariel Jacobs.

”Experienţa mea legată de fotbalul românesc este aceea unui stil tehnic combinat cu agresivitate, lucru care face din Steaua un adversar împotriva căruia e greu să joci. Cred că va fi un rival puternic pentru toată lumea”, a declarat tehnicianul belgian, care anterior s-a ocupat 5 sezoane de Anderlecht.

”Nu văd o echipă care să cîştige mult mai multe puncte decît celelalte. Cred că formaţiile care vor cîştiga cele mai multe meciuri pe teren propriu vor merge mai departe”Ariel Jacobs

, antrenor FC Copenhaga

În privinţa celorlalte rivale, Jacobs a spus: ”Stuttgart este favorita grupei, dar cred că va fi o luptă strînsă şi pot apărea surprize. Nu era cea mai tare echipă din urna 1, comparativ cu Inter sau Liverpool, dar este un club de tradiţie, din una dintre cele mai puternice ligi din lume. Apoi, Molde e probabil cea mai tare echipă din fotbalul norvegian în acest moment, a obţinut o calificare impresionantă cu Heerenveen”.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.