Liga 1

Sabău, impresionat de jocul gorjenilor:"E o plăcere să te uiţi la Pandurii!" » Vezi cu cine este asemănată echipa lui Grigoraş şi ce zice de Teixeira

Articol de Remus Răureanu  —  duminică, 02 septembrie 2012

Ovidiu Sabău îi laudă pe învingători, îşi acuză voalat jucătorii de lipsă de motivaţie şi spune că Teixeira a fost menajat pentru Steaua.

Ai aici VIDEO rezumatul partidei!

- Domnule Sabău, cum explicaţi această înfrîngere?

- Nu-mi place să vorbesc la cald, dar trebuie să vedem realitatea! Am întîlnit un adversar mult mai tehnic, mai dinamic şi, să fim sinceri, mult mai valoros. Pandurii formează o echipă pe care o priveşti cu plăcere, e liderul la zi şi practică un fotbal foarte bun.

- De ce aţi mizat pe o formulă de start defensivă?
- Mi-am dorit să împiedicăm construcţia lor şi d-asta am ales să joc la mijloc cu Codrea şi Pavlovici, dar pînă la urmă valoarea şi-a spus cuvîntul. Maxim şi Voiculeţ zburdă pe teren, au ambiţie, ţintesc mai sus, sînt motivaţi! Bravo lor! Noi degeaba ne organizăm, dacă atunci cînd avem acţiuni de unu la unu nu scoatem nimic.

- Teixeira sau Herea ar fi putut să facă asta, dar amîndoi erau pe bancă.
- Ei n-ar fi putut să recupereze baloanele. Nici măcar închizătorii n-au reuşit asta. În plus, pe Teixeira l-am menajat pentru că am simţit că nu mai e motivat, m-am temut că era cu gîndul la Steaua.

În plus, dacă ar fi jucat slab ar fi fost acuzat că a făcut-o intenţionat. Sau ce s-ar fi întîmplat dacă se accidenta? E o pierdere pentru noi pentru că e fotbalistul care construieşte, dar nu e decizia mea. Dacă va pleca, nu va mai veni nimeni. Ăsta e lotul şi trebuie să mă descurc cu ce am. Dar cu jucătorii ăştia nu putem juca decît apărare-contraatac.

- Luaţi în calcul demisia?
- Nu mă gîndesc să plec, nu cred că e o ruptură între mine şi domnul Copos. Dînsul ştie foarte bine ce valoare avem şi cum stăm. A cunoscut situaţia de la început. Trebuie să încercăm să rezolvăm problemele pînă la partida cu Bistriţa.

"Pandurii seamănă cu Dinamo de la finalul anilor '90! Joacă un fotbal spectaculos, în viteză. Îmi doresc să ia titlu, evoluţiile lor sînt peste cele ale Unirii sau ale Oţelului atunci cînd au terminat pe primul loc", a declarat Ovidiu Sabău, antrenor Rapid.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.