Fotbal   •   Liga 1   •   CHIAJNA - U CLUJ 0-2

VIDEO Răzbunare în paşi de samba » U Cluj s-a impus clar în deplasarea de la Concordia, scor 2-0

Paulinho a făcut un meci aproape perfect // Foto: Mediafax

Articol de Vlad Ispas   —  luni, 03 septembrie 2012

Clujenii au învins fără probleme, printr-o "dublă" de senzaţie a brazilianului Paulinho.

Elevii lui Dulca nici nu se puteau simţi mai bine într-o deplasare decît la Chiajna. Deşi drumul de la Cluj a fost lung şi obositor, mulţi "studenţi" s-au simţit ca acasă pe stadionul Concordia.

VIDEO: Vezi AICI rezumatul!

Motivul? Şase jucători din actualul lot al alb-negrilor au evoluat în sezonul trecut pentru ilfoveni şi erau familiarizaţi cu atmosfera. Asta s-a văzut şi pe teren: clujenii n-au stat la discuţii, iar fostul jucător al Chiajnei, brazilianul Paulinho, a realizat "dubla" în prima repriză.


La prima reuşită l-a ridiculizat pe Ghionea şi a tras sub bara lui Lepmets (28). Ilie Stan şi ai lui nu au apucat să se dezmeticească şi scorul s-a făcut 0-2: acelaşi Paulinho a profitat de o respingere greşită a lui Lepmets şi a împins mingea în plasă, din 5 metri (30).

Partea a doua a venit doar ca să evidenţieze neputinţa echipei lui Stan şi pentru a confirma treaba bună pe care Dulca o face la Cluj, chiar şi pe timp de criză.

Dulca susţine galeria

Antrenorul clujenilor, Cristi Dulca, a purtat la începutul meciului un tricou negru pe care era inscripţionat "Clujul este casa noastră", în semn de protest faţă de intenţia preşedintelui Anamaria Prodan de a muta Universitatea la Buzău.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.