Arpad Paszkany trece la măsuri. CFR a ajuns deja la 9 puncte în spatele liderului Pandurii după egalul cu Petrolul (2-2), iar patronul campioanei s-a hotărît să dea armata jos din pod.
”Gata, de aici încolo nu vor mai fi menajamente, nici pentru protejarea anumitor jucători, nici din partea mea. Fiecare partidă va avea aceeaşi valoare. Campionatul şi Liga vor fi tratate cu aceeaşi seriozitate”, a declarat Paszkany la ”Fanatik Show” de pe ”DigiSport”.
”Nu au explicaţii logice aceste rezultate din campionat. Dacă ne uităm pe rezultate, este un dezastru”, a mai zis patronul lui CFR. Care a continuat: ”Se putea mult mai bine. În trei partide am avut jocul în mînă. Dacă le-am fi cîştigat aveam 7 puncte în plus. În mod normal, meciul cu Rapid trebuia cîştigat. Partidele cu Iaşi şi Mediaş erau şi ele accesibile, la fel cu Ceahlăul. Dar am plătit foarte scump anumite greşeli personale sau pentru lipsa de concentrare de cîteva secunde”.
Totuşi, ”luînd în calcul ce s-a petrecut în această perioadă, am avut şi satisfacţii la nivel internaţional. De aceea şi meciul cu Rapid a fost tratat cu gîndul la Basel”.
{{text}}