Campionate

VIDEO Mr. Van Perfect » Iată pe cine ţine Van Gaal rezervă la "naţională"

30 de goluri a marcat RvP sezonul trecut la Arsenal, în PL, fiind golgeterul campionatului // Foto: Reuters

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Robin van Persie, hat-trick salvator la Man. United (3-2 cu Southampton), tocmai a atins bariera celor 100 de goluri în Premier League.

"Pentru mine, Huntelaar e vîrful titular în echipa Olandei. Van Persie este rezerva lui". Aceasta a fost explicaţia lui Van Gaal, după ce l-a fixat pe bancă 90 de minute pe noul golgeter al lui Man. United. Într-un amical pierdut de portocalii cu 4-2 în Belgia!

VIDEO: Vezi AICI tripla lui Van Persie!

Răspunsul lui Robin, la Manchester. Un gol la 3-2 în faţa lui Fulham. Şi alte trei reuşite cu Southampton. Exact cîte avea nevoie pentru a ajunge la 100 de goluri în Premier League. După 96 la Arsenal în 194 de meciuri de campionat, RvP a devenit deja golgeterul lui Man. United în acest start de sezon.

Van Persie i-a surprins pe jurnaliştii britanici după 3-2 cu Southampton. Nu a vorbit de hat-trick, cerîndu-şi scuze pentru scăriţa eşuată la penalty. "Am fost devastat de ratare. Am vrut să trag tare, dar, în ultima secundă, m-am răzgîndit. Şi am comis-o rău. Cînd eşti condus cu 2-1, n-ai voie să execuţi astfel un 11 metri. Îmi pare rău".

Galeria lui United a uitat de acel penalty. A reţinut numai golurile. Iar supranumele său este "Mister Perfect".

"L-am titularizat de două ori pe Robin şi a dat patru goluri. Băiatul ăsta e fantastic" (Alex Ferguson, managerul lui Man. United)

"Cum este posibil ca un jucător ca Van Persie să fie rezervă? Numai la Van Gaal se poate!" (De Telegraaf, cotidian olandez)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.