În primele 6 luni după transferul în Italia, atacantul român a fost urmărit nonstop în afara gazonului, la fel ca Vieri, Ronaldo şi Jugovici. Bobo a obţinut în justiţie un milion de euro despăgubiri
Adrian Mutu a concurat la Big Brother versiunea italiană fără să ştie! S-a întîmplat în 2000, cînd abia împlinise 21 de ani şi tocmai se transferase la Inter. Atacantul român luat de la Dinamo cu 4 milioane de euro a fost spionat permanent în afara terenului în cele 6 luni cît a evoluat la squadra nerazzurra. Patronul Massimo Moratti voia să ştie dacă forma sportivă a jucătorilor este afectată de viaţa nocturnă.
"Progetto Care"
Şi n-a fost singurul urmărit. Inter l-a pus pe Mutu într-o companie selectă, alături de alte vedete aduse din străinătate, Vieri, brazilianul Ronaldo şi sîrbul Jugovici, pe lista celor monitorizaţi şi în viaţa privată figurînd şi arbitri, şi conducători.
"Progetto Care", numele de cod al operaţiunii declanşate în 2000 de Telecom Italia, a avut ca ţinte politicieni, oameni de afaceri şi ziarişti, dar a avut ramificaţii şi în fotbal.
Insomnii şi depresii
Vieri a fost singurul ce a dat în judecată clubul şi compania de telefonie. A cerut daune pentru că "în timpul cît a fost spionat de 5 persoane a suferit tulburări psiho-fizice, traduse în insomnii şi depresii". Bobo (39 de ani), care a jucat între 1999 şi 2005 la Inter, a obţinut numai un milion de euro din suma mult mai mare solicitată ca despăgubiri, dar a ameninţat că va deschide un proces şi pe linie sportivă.
14 meciuri şi două goluri în Serie A şi Cupa Italiei a bifat Adi Mutu în prima jumătate a anului 2000 în scurta aventură la Inter
21 de milioane de euro a fost suma cerută drept daune de Vieri în instanţă pentru că a fost spionat de Inter şi de Telecom Italia
"Am reuşit să obţinem recunoaşterea responsabilităţii pentru violarea vieţii private şi ascultarea ilegală a convorbirilor telefonice. Vom face apel la sentinţă"
Danilo Buongiorno, avocatul lui Christian Vieri
{{text}}