Gimnastica

La doctor, la Viena » Mariana Bitang a plecat azi cu Larisa Iordache la Viena pentru un nou consult medical

Articol de Mirela Neag  —  Monday 30th of November -0001 12:00

În urmă cu o lună, mezina echipei feminine a României s-a accidentat în timpul JO de la Londra, la călcîi, fiind diagnosticată cu fasciită


La baza olimpică de la Izvorani vacanţa este aproape să se încheie. Sandra Izbaşa îşi va relua antrenamentele la începutul săptămînii viitoare. Cătălina Ponor va mai întîrzia o săptămînă. "Le-am lăsat să se relaxeze cît şi-au dorit ele. Sînt sportive cu experienţă şi ştiu cît îşi permit să stea în vacanţă", a mărturisit ieri antrenoarea Mariana Bitang, care a fost prima ce a revenit în sala de pregătire de lîngă lacul Snagov.

Tot la sfîrşitul pauzei, dar una forţată de accidentarea suferită în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra, se află şi Larisa Iordache. Mariana Bitang va pleca azi împreună cu gimnasta în Austria. "A trecut perioada de repaus recomandată de către doctorii de la Londra şi vom pleca la Viena pentru un nou consult medical. Vrem să vedem dacă este vindecată", a explicat antrenoarea. "Piciul" nu a mai acuzat dureri la laba piciorului stîng, la care a fost diagnosticată la Londra cu fasciită, o inflamaţie a membranei care îmbracă călcîiul.

"Larisa spune că se simte bine, dar pe ea nu o mai cred decît atunci cînd spune că o doare ceva", a zis Bitang. Zilele trecute, Iordache a făcut analize şi în ţară, un RMN care nu a evidenţiat nici o leziune la picior.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.