Becali a certat jucătorii şi a decis la finele primei reprize a meciului cu Oţelul că iese Chipciu şi intră Adi Popa. Alex i s-a plîns lui MM de comportamentul patronului.
"Reghecampf e şef, dar numai cînd vrea împăratul, adică eu! D-aia l-am lăsat să-l treacă pe Bălan pe lista pentru Europa League, că nu putea să facă asta de capul lui dacă n-aş fi fost eu de acord!". Gigi a povestit la Digisport cum i-a permis antrenorului să întocmească lotul pe care l-a anunţat la UEFA.
Dar nu l-a mai lăsat pe Reghe să fie şef şi în timpul meciului cu Oţelul. Patronul a hotărît înlocuirea lui Chipciu cu Adrian Popa la pauză, cînd scorul era 2-1 şi Alex avusese o evoluţie slabă. "Am mai avut şi o discuţie cu el în pauză şi l-am certat, nu pot să vă spun cu ce cuvinte, că am mai spus şi prostii. Dar nu se mai putea, că doar Bourceanu cu Pintilii luptau şi ceilalţi voiau doar să ia şi ei bani", a relatat Becali. Finanţatorul a trecut peste antrenor ca să-i dea o lecţie lui Chipciu, "pe care eu l-am tot susţinut şi am zis că-l asemăn cu Cristiano Ronaldo".
Mijlocaşul i s-a plîns lui Mihai Stoica de tratamentul la care-l supune Gigi. Ce a făcut managerul? I-a "turnat" lui Becali! "Chipciu s-a plîns la MM că-l cert, că mă iau de el! I-am zis că-l distrug cînd nu joacă bine, deşi el şi cu Tănase sînt preferaţii mei", l-a avertizat Gigi.
A ales şi tactica la Vaslui!
Becali îşi reproşează înfrîngerea de la Vaslui (1-3), singura a Stelei din acest sezon al Ligii 1. Are remuşcări fiindcă el a ales tactica pentru jocul cu trupa lui Porumboiu: "Reghecampf îmi zisese să închidem jocul, că ar fi bun şi un egal, dar eu am impus să atacăm, să mergem peste ei. Puteam să facem egal dacă l-aş fi ascultat".
Doar Bergodi s-a opus
Reghecampf a acceptat ca patronul să-i certe jucătorii în vestiar în pauză, un lucru pe care Becali l-a mai încercat şi în alte rînduri. Singurul antrenor care a îndrăznit să-l înfrunte a fost Cristiano Bergodi. Italianul l-a dat afară din vestiar pe Gigi în pauza meciului Steaua - Sheriff Tiraspol, din Cupa UEFA. Meciul s-a terminat egal, 0-0, iar Bergodi a fost demis pentru "tupeul" lui.
5 a fost nota pe care a luat-o fiecare dintre Chipciu şi Tănase din partea Gazetei pentru prestaţia din jocul cu Oţelul (2-1)
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Amical cu Ludogoreţ
După ce amicalul cu Universitatea Cluj a fost anulat, roş-albaştrii s-au reorientat şi vor juca împotriva campioanei Bulgariei, Ludogoreţ Razgrad. Partida va avea loc sîmbătă, de la ora 18:00, în Bulgaria. Steliştii îl vor avea ca adversar, printre alţii, pe ex-dinamovistul Cosmin Moţi, care în prezent joacă pentru Ludogoreţ.
"Le dăm şapte lui Dinamo şi Rapid!"
Becali nu le acordă nici o şansă rivalelor de la Dinamo şi Rapid în lupta pentru titlu în acest sezon. "Ne batem la titlu cu CFR şi cu Vasluiul. Acum îmi dau seama ce bun ar fi fost un punct în meciul cu vasluienii. Pe Dinamo şi Rapid le spulberăm, le dăm şapte, n-au nici o şansă! Nici Pandurii nu o să aibă forţă să se bată la campionat. Ei joacă bine acum, dar mai tîrziu o să cedeze", a mărturisit patronul roş-albaştrilor.
Din nou amendaţi
Conducerea roş-albaştrilor are iarăşi probleme din cauza propriilor fani. Comisia de disciplină a LPF a amendat clubul din Ghencea cu 5.000 de lei din cauza incidentelor provocate de suporteri la partida din etapa trecută, cu Oţelul Galaţi, cîştigată de oamenii lui Reghecampf cu 2-1.
"Pe Szukala luăm 3 milioane de euro!"
Gigi Becali e încîntat de transferul germano-polonezului Lukas Szukala. "E un fundaş extraordinar. Îmi place că nu se complică. El e cel mai bun la jocul aerian, loveşte mingea cu capul la fel de tare cum o face cu piciorul. Nu credeam că e atît de bun. Vă spun eu că pe Szukala o să-l vindem cu trei milioane de euro! Sînt încîntat de el, m-a convins în partida cu Oţelul", a spus Becali la GSPT TV. Szukala a fost adus de la Petrolul contra sumei de 250.000 de euro.
{{text}}