Fotbal   •   Nationala   •   ESTONIA - ROMÂNIA, ASTĂZI, ORA 21:00, ÎN DIRECT PE TVR 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Rio, venim! Azi pornim în cursa pentru CM Brazilia 2014. Estonia - România, ora 21:00, TVR 1. Ce dileme mai are Piţurcă

Articol de Alex Nicodim (foto), Justin Gafiuc   —  vineri, 07 septembrie 2012

Azi începem drumul care sperăm să ne ducă la Mondialul din Brazilia 2014. Sîntem în grupă cu Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia şi Andorra, iar diseară debutăm contra Estoniei, una dintre revelaţiile preliminariilor pentru Euro 2012.

Victor Piţurcă s-a hotărît pînă aseară asupra tuturor oamenilor din cîmp cu care va porni spre CM 2014, dar dilema goal-keeper-ului e încă greu de rezolvat! Lobby, Tătăruşanu, Panti?

Iar răspunsul pare să fie, pînă la urmă, pe mîna uriaşului de la Manchester City, a cărui ultimă apariţie în tricoul "naţionalei" a fost în octombrie anul trecut, la un 2-2 acasă cu Belarus, în preliminariile ratate pentru Euro 2012.

Pantilimon a apărat ieri în poarta titularilor la miuţa din finalul antrenamentului oficial. "Piţurcă se întoarce rareori după ce ia o decizie", spun oamenii din staff-ul său. Steliştii Pintilii şi Rusescu rămîn pe banca de rezerve. "Criteriul principal în alegerea titularului pentru postul de portar va fi modul în care voi simţi în ziua meciului concentrarea şi determinarea jucătorului".

Baloane înalte, faze fixe, îndîrjire la antrenamente

Ce-l recomandă pe Pantilimon? Curajul la baloanele înalte şi posibilitatea de a domina careul la fazele fixe, un punct forte al estonilor, precum şi îndîrjirea arătată la antrenamente de-a lungul întregii săptămîni. Piţurcă a purtat cîteva dialoguri cu portarul din Premier League, a încercat să vadă cum stă şi cu moralul, l-a dat şi pe mîna secundului Gabi Boldici spre a afla şi părerea colaboratorului său, iar balanţa înclină spre a-l trimite pe el în teren din minutul 1.


De altfel, la miuţa din finalul antrenamentului oficial, Pantilimon a jucat permanent în formaţia titularilor. S-a implicat în aşezarea fundaşilor, a avut şi o serie de intervenţii spectaculoase, pe care Piţurcă le va fi remarcat de pe margine. Apoi, după ce aproape toţi colegii s-au retras la vestiar, Panti a mai rămas pe gazon cu Raţ, Tănase, Marica şi Torje pentru o serie de şuturi. "Au mai fost ocazii în care Piţi s-a mai sucit, brusc, în ziua jocului în privinţa unui titular, dar, de obicei, el îşi cam fixează echipa în cap după antrenamentul oficial şi după ce mai poartă o discuţie decisivă cu medicul şi cu colaboratorii săi", a explicat chiar un om din staff-ul selecţionerului.

Rusescu pentru repriza secundă

În rest, ultimele două semne de întrebare au fost şi ele spulberate. Costin Lazăr va fi în primul "11" alături de Bourceanu, la închidere, lăsîndu-l pe bancă pe Pintilii. Iar postul din spatele vîrfului îi va reveni petrolistului Grozav în dauna lui Rusescu, cel care, aproape sigur, va fi una dintre schimbările pe care Piţurcă le prepară pentru repriza secundă.

Excepţia CM 2002

Şi o remarcă statistică. Apropo de întinerire şi noul val. Formula pe care selecţionerul intenţionează s-o arunce în luptă la Tallinn are cea mai ridicată medie de vîrstă dintre toate formaţiile folosite în primul meci la campaniile CM de după Revoluţie, şase la număr: fix 26 de ani!

Există o singură excepţie, în startul calificărilor pentru Mondialul din 2002. Atunci, Boloni l-a titularizat pe Belodedici la 36 de ani, împingînd media acelei formaţii la 27,8 ani! Campania a fost ratată, deşi începuserăm cu un 1-0 contra Lituaniei. Şi un alt indiciu: calificarea la CM '70 am pornit-o cu o echipă cu o medie de vîrstă de 24 de ani! Dar la naiba cu cifrele! Fotbalul se joacă pe gazon, iar trupa lui Piţi anunţă in corpore victoria la Tallinn. Hai, România!


 

 

VEZI PROGRAMUL COMPLET AL MECIURILOR DIN GRUPA NOASTRĂ PE CAMPIONATE.RO

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.