Vestea că Duckadam a suferit un atac de cord în timp ce se afla în concediu, pe litoral, a declanşat un val de simpatie pentru eroul de la Sevilla, manifestat prin numeroase mesaje de încurajare, adresate prin intermediul paginii de Facebook a Gazetei.
Primii care au reacţionat au fost ai lui. "Stelistii ii sunt alaturi. Insanatosire grabnica", i-a transmis Valentin Manolescu, completat emoţionant de către un alt suporter, care semnează Dragoş Ciorăscu: "Nu numai stelistii îi sunt alături, ci toată România"
Andrei Gherasim i-a scris: "Fii tare campionule, cu totii suntem alaturi de tine", iar Hau Mihail Bogdan i-a transmis: "MULTA SANATATE"
Sînt zeci de astfel de mesaje adresate pe FB lui Duckadam, aflat într-un moment delicat, cel mai emoţionant dintre ele fiind transmis, cu tristeţe, de Dany Bodom: "Trebuia sa o aperi si pe asta :( "
Duckadam se află internat la spitalul judeţean Constanţa, acolo unde a fost deja operat. Detalii aici.
{{text}}