E cel mai brutal eveniment de la Jocurile Paralimpice.
La început s-a numit murderball. A fost inventat în 1970 în Canada de un grup de sportivi cu tetraplegie, care căutau o alternativă pentru baschetul în scaun cu rotile. Căutau adrenalina şi au găsit-o. Pe lîngă un sport foarte tactic, rugbyul în scaun cu rotile e şi unul de contact.
Nicăieri n-o să vezi intrări atît de tari cum s-au întîmplat în Basketball Arena din Londra. În interior, pentru că aşa se joacă, pe un teren de baschet. Şi mai e ceva deosebit, echipele sînt mixte. Fetele se luptă cu băieţii fără frică. "Mi-am rupt gîtul. Ce altceva mai rău mi se mai poate întîmpla?", a spus britanica Sarah Grimes, în vîrstă de 24 de ani, care a rămas paralizată după ce s-a lovit cu capul de fundul piscinei. Şi pledoaria pentru acest sport continuă. "Unde în altă parte poţi să răstorni legal oamenii din scaunele cu rotile?", întreabă Aaron Phipps, component al echipei Marii Britanii.
Echipa lui a deschis turneul, o echipă din care fac parte jucători care au rămas paralizaţi în urma unor accidente de maşină, jucînd rugby sau în urma unor accidente la piscină. Dar asta nu i-a ţinut departe de sport.
Un meci are patru sferturi a cîte opt minute şi echipa care înscrie de cele mai multe ori cîştigă. Contactul între scaune este permis şi chiar face parte din joc. SUA şi Canada sînt echipele care domină acest sport. Echipa SUA este campiona paralimpică en-titre. Doi dintre componenţii ei au jucat în filmul Murderball din 2005, unul care spunea povestea participării la Jocurile Paralimpice de la Atena. "Rugby-ul în scaun cu rotile este de departe sportul în care furia dizabilităţii este scoasă la suprafaţă", a scris, în The Times, Melanie Reid. Starurile rock ale Jocurilor Paralimpice, aşa cum singuri îşi spun cei care practică acest sport, vor încheia competiţia pe 9 septembrie.
8 echipe participă la turneul paralimpic de la Londra, împărţite în două grupe, primele două clasate din fiecare grupă dispută semifinalele, urmînd apoi finala mică şi cea mare
{{text}}