Campionate

Van Gaal are deja probleme după Turcia » Infuzia de sînge proaspăt n-a reuşit: ”Puştii m-au dezamăgit”

"Închizătorul" Clasie, aici înconjurat de turci, aproape că nici nu s-a văzut în prima repriză // Foto: Reuters

Articol de Aurelian Botezatu   —  duminică, 09 septembrie 2012

Selecţionerul ”portocalelor” a recunoscut că noii săi recruţi, în frunte cu Janmaat şi Clasie, sînt încă necopţi pentru marile bătălii internaţionale.

O repriză, prima a meciului cu Turcia (2-0), de vineri, i-a fost de ajuns selecţionerului olandez Van Gaal ca să-şi dea seama că a exagerat cu întinerirea forţată a reprezentativei. Portarul Krul, fundaşii Janmaat, Martins Indi, Willems şi "închizătorul" Clasie gafaseră impardonabil şi doar imprecizia oaspeţilor salvase Olanda de la un al 5-lea eşec consecutiv.

Van Gaal a reacţionat rapid la pauză. I-a înlocuit pe Janmaat şi Clasie, apoi i-a trezit din amorţeală pe Indi şi Willems. Dar la final nu şi-a putut ascunde supărarea: "Puştii m-au dezamăgit. De aceea i-am şi schimbat. În seara asta, Janmaat n-a fost cel pe care-l ştiu eu. Iar Clasie poate juca mult mai bine decît a făcut-o. Nici Indi şi Willems nu mi-au plăcut în prima parte, însă amîndoi şi-au revenit".

Singurul căruia selecţionerul i-a luat apărarea a fost Tim Krul: "E adevărat, a comis cîteva inexactităţi în prima parte, dar pentru mine, Tim a fost ok. E un portar care dă încredere şi siguranţă echipei".


Sneijder s-a pus rău cu turcii

Wesley Sneijder a fost şocat să vadă aproape jumătate din "ArenA" Amsterdamului plină cu fani turci. Nu mai puţin de 20.000 într-un stadion de 56.000 de locuri: "Parcă am jucat în deplasare. Cum de-au primit atîtea bilete?". Dîndu-şi seama că a comis o gafă, mijlocaşul Interului a încercat ulterior să dreagă busuiocul pe Twitter: "Să ne înţelegem. Am mulţi prieteni turci".

"Naţionala e într-un proces de înnoire şi deocamdată nu le putem cere tinerilor jucători mai mult. Trebuie să avem răbdare" (Arjen Robben, atacant Olanda)

"Au fost sînge, transpiraţie şi lacrimi din cauza unor greşeli individuale ce ne puteau costa scump. Dar cu atîţia jucători noi în echipă se poate întîmpla. Au fost un pic timoraţi la început" (Wesley Sneijder, mijlocaş Olanda)

"Van Gaal a avut mare curaj să-i titularizeze pe aceşti băieţi. A riscat foarte mult" (Ruud Gullit, fost internaţional olandez)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.